6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / SCMU Craiova se deplasează la Ştiinţa Bucureşti pentru puncte

Handbal (f) / SCMU Craiova se deplasează la Ştiinţa Bucureşti pentru puncte

Echipa feminină de handbal SCMU Craiova are parte de un meci destul de accesibil în etapa a 5-a din Liga Florilor. Formaţia pregătită de Bogdan Burcea va juca sâmbătă, de la ora 13.00, în deplasare cu Ştiinţa Bucureşti, singura grupare din campionat care nu a obţinut vreun punct până în prezent.

Craiova este un pic „rănită“ după rezultatul dezamăgitor din meciul cu Vâlcea, de săptămâna trecută (n.r. – 29-35), iar acum îşi doreşte să se revanşeze faţă de fani şi să obţină o nouă victorie. Ştiinţa Bucureşti pare „victimă“ clară în duelul din weekend, însă, mai mult ca sigur, echipa din Bănie va trata meciul cu maximă seriozitate, aşa cum şi garanta Flori Stanciu la finele săptămânii precedente.

În anii precedenți, în jocurile de verificare, SCMU Craiova a obţinut două victorii clare în faţa adversarelor de sâmbătă, 28-22, respectiv 35-19.

Liga Florilor – etapa 5:

Sâmbătă, 23 septembrie – ora 13.00: Ştiinţa Bucureşti – SCMU Craiova, ora 17.00: Bistriţa – Măgura Cisnădie, ora 17.30: Mioveni – Baia Mare, ora 18.00: Tg. Jiu – Gloria Buzău, SCM Vâlcea – SCM Zalău.
Miercuri, 27 septembrie: Dunărea Brăila – Rapid;
Joi, 5 octombrie: CSM Bucureşti – Corona Braşov.

Clasament:

1. SCM Vâlcea 12, 2. CSM Bucureşti 9 puncte, 3. Bistriţa 9, 4. SCMU Craiova 7, 5. Dunărea Brăila 7, 6. Rapid 6, 7. Corona Braşov 6, 8. Baia Mare 6, 9. TG. Jiu 6, 10. Măgura Cisnădie 4, 11. Gloria Buzău 3, 12. Zalău 3, 13. Mioveni 1, 14. Ştiinţa Bucureşti 0.

Citeşte şi: Duelul românesc de la Parma! Bogdan şi Cristian se întâlnesc în sferturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS