7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal / România începe bătălia pentru EURO! Bosnia și Grecia, primele adversare

Handbal / România începe bătălia pentru EURO! Bosnia și Grecia, primele adversare

Naționala feminină de handbal a României debutează săptămâna viitoare in preliminariile pentru Campionatul European de anul viitor, turneu final care se va desfășura în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în Austria, Ungaria și Elveția.

România va juca miercuri la Mioveni cu Bosnia Herțegovina și apoi sâmbăta viitoare în deplasare cu Grecia. Cele trei echipe fac parte din grupa 1, alături de Croația, iar primele două clasate se califică la turneul final.

Selecționerul Florentin Pera a convocat pentru această acțiune 18 jucătoare, dintre care nu lipsesc Cristina Neagu, Crina Pintea, Cristina Laslo sau Yulia Dumanska. Una dintre jucătoarele importante ale naționalei, Sorina Grozav, nu va mai putea evolua în dubla pentru EURO. În locul său, Pera a chemat-o pe Claudia Pașcan de la SCMU Craiova. O altă jucătoare care nu va juca în meciurile cu Bosnia Herțegovina și Grecia este Eliza Buceschi.

„Abordăm cu încredere, responsabilitate și dorință de victorie meciurile cu Bosnia Herțegovina și Grecia, la debutul în preliminariile EURO 2024. Trebuie să valorificăm la maximum potențialul echipei naționale în ambele jocuri. Totodată această acțiune reprezintă o bună oportunitate de a ne edifica cu privire la aspectele jocului ce trebuie îmbunătățite în perspectiva Campionatului Mondial din decembrie”, a declarat Pera, pentru Gsp.

Lotul feminin se va reuni sâmbătă la ora 19:00, la Pitești, iar partida cu Bosnia Herțegovina se va juca miercuri de la ora 17:30 la Mioveni. 

Lotul României:

Portari: Yulia Dumanska (Gloria Bistrița), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea), Elena Șerban (Dunărea Brăila)
Extreme: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (CSM București), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Alexandra Badea (Rapid)
Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (Rapid), Nicoleta Balog (Dunărea Brăila)
Linia de 9 metri: Cristina Neagu (CSM București), Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița), Claudia Pascan (SCMU Craiova), Cristina Laslo (Gloria Bistrița), Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Daria Bucur (Gloria Buzău).

Citește și: FC Voluntari – „U“ Craiova | Dragoş Bon şi Alex Mitriţă au prefaţat disputa din Ilfov (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS