3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCE de înot / A venit și recompensa! David Popovici a cucerit bronzul la 100 m liber

CE de înot / A venit și recompensa! David Popovici a cucerit bronzul la 100 m liber

David Popovici a cucerit medalia de bronz în proba de 100 m liber, duminică seară, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Otopeni. Popovici a fost cronometrat cu timpul de 46 sec 05/100, fiind devansat de francezul Maxime Grousset, 45 sec 46/100, şi de italianul Alessandro Miressi, 45 sec 51/100.

Popovici a început foarte slab, fiind pe ultimul loc (8) după prima lungime de bazin, apoi a fost pe 7 la 50 şi 75 m. Pe parcurs, sportivul nostru a recuperat, a avut un finiş impresionant, reuşind într-un final să câştige bronzul.

Reamintim că David Popovici fusese înregistrat cu al doilea timp din serii (46 sec 70/100) şi cu al şaselea din semifinale (46 sec 48/100).

Românul Robert-Andrei Badea s-a clasat pe locul 5 în finala probei de 400 m mixt masculin, cu timpul de 4 min 07 sec 57/100. Victoria a revenit italianului Alberto Razzetti, în 3 min 57 sec 01/100, nou record al Campionatelor Europene în bazin scurt. Britanicul Duncan Scott a câştigat medalia de argint, în 4 min 00 sec 17/100, podiumul fiind completat de grecul Apostolos Papastamos, în 4 min 05 sec 19/100. Pe locul al patrulea s-a clasat maghiarul Balazs Hollo, în 4 min 05 sec 75/100.

România a participat la Europene cu un lot de 21 sportivi (7 fete şi 14 băieţi) şi a încheiat cu două medalii de bronz.

Citește și: David Popovici: „Nu am cum să fac cel mai bun timp al meu de fiecare dată“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS