0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPolo / Luptăm pentru locul 7 la European! România a cedat şi în faţa Muntenegrului

Polo / Luptăm pentru locul 7 la European! România a cedat şi în faţa Muntenegrului

Eliminată de Spania în sferturile de finală ale Campionatului European de polo masculin, naționala României a pierdut și în fața Muntenegrului, scor 18-11, în primul meci pentru clasarea pe locurile 5-8. Scorul pe reprize între Muntenegru și România a fost 4-3, 5-3, 4-2, 5-3.

Vlad Georgescu a marcat 3 goluri pentru echipa României, Tudor Fulea 2, Andrei Pioteasa 2, Silvian Colodrovschi 2, Levente Vancsik 2.

În grupa D, tricolorii au obţinut rezultatele 12-8 cu Olanda, 13-5 cu Slovenia şi 8-7 cu Slovacia. Astfel, au încheiat pe primul loc şi au jucat în play-off, cu Georgia, de care au dispus cu 18-11, obţinând calificarea în sferturi. Această performanţă le-a adus şi biletul pentru Campionatul Mondial, din 2-18 februarie, de la Doha. Cu Spania, în sferturi, România a pierdut cu 7-24.

În ultimul meci de la Campionatul European, poloiştii tricolori vor juca pentru clasarea finală pe locurile 7-8, în 16 ianuarie, cu Serbia.

Finala Campionatului European va fi jucată de Spania, 7-4 cu Italia, şi de Croaţia, 11-8 cu Ungaria, după semifinalele de duminică.

Citeşte şi: Ana Bogdan, învinsă de o tânără de 16 ani la Australian Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS