5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGata cu româncele la AO! Sorana Cîrstea, învinsă surprinzător în primul tur

Gata cu româncele la AO! Sorana Cîrstea, învinsă surprinzător în primul tur

Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 22, a fost învinsă de chinezoaica Yafan Wang, cu 0-6, 7-5, 6-2, marţi, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Slem al anului. Cîrstea (33 ani, 27 WTA) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 57 min) în faţa unei adversare modeste.

Românca a luat primul set la zero şi a condus cu 4-1 în actul secund, însă apoi nivelul jocului său a scăzut dramatic şi a fost egalată, 4-4. Cîrstea a mai câştigat un game, dar Wang (29 ani, 94 WTA) şi-a adjudecat setul cu 7-5. În decisiv, sportiva din China a dominat ostilităţile, câştigând cu 6-2.

Cîrstea a încheiat cu 25 de mingi direct câştigătoare, faţă de 21 ale adversarei sale, dar a făcut mai multe erori neforţate, 31-24.

Cîrstea va primi 120.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA pentru evoluţia sa. Ea va evolua şi la dublu, alături de croata Donna Vekic.

Sorana Cîrstea, care rămâne fără victorie în acest sezon, a învins-o pe Wang în 2017, în primul tur la Wuhan, cu 6-3, 6-3. Chinezoaica se impusese la prima lor confruntare, în 2015, la Saint-Gaudens (Franţa), în primul tur, cu 7-6 (7/1), 4-6, 6-2.

Toate cele trei românce aflate pe tabloul principal de simplu la Melbourne au pierdut în primul tur, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea.

Citeşte şi: Româncele cad pe capete la AO! Jaqueline nu i-a făcut faţă cehoaicei Siniakova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS