6.4 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCarlos Alcaraz: „Am făcut greșeli pe care nu le mai făcusem!“

Carlos Alcaraz: „Am făcut greșeli pe care nu le mai făcusem!“

Carlos Alcaraz, al doilea favorit de la Australian Open, a fost eliminat în faza sferturilor de Alexander Zverev, după un meci în care neamțul a dominat disputa de la un capăt la celălalt.

La conferința de presă, Carlito a încercat să găsească o explicație pentru jocul slab, însă spaniolul a fost destul de dezorientat.

„Sasha a făcut un meci grozav. A început așa cum trebuia să înceapă și așa cum am crezut că o va face, agresiv la serviciu. Nu știu ce s-a întâmplat. Mi-ar plăcea să vă dau un răspuns, dar nu am avut un sentiment bun încă de la început. Am făcut greșeli pe care nu le făcusem la începutul celorlalte meciuri.

Serviciul a fost prost… Împotriva unor jucători de acest nivel este greu să revii. Voi încerca să văd reluarea și să vorbesc cu Samu și Juanki, care au urmărit meciul și să văd ce s-a întâmplat. Dar, în acest moment, nu pot să vă spun mai multe. Nu știu ce s-a întâmplat. Ceea ce am spus rămâne valabil. Trebuie să văd ce s-a întâmplat și să vorbesc cu echipa mea, pentru că acum nu știu ce concluzii să trag. Cu siguranță îmi vor spune lucrurile așa cum sunt și de acolo ne vom îmbunătăți. Sunt sigur că în viitor voi fi mai bun, cu siguranță. Dacă vreau să câștig mai multe Grand Slam-uri, trebuie să îmbunătățesc acest tip de lucruri“, a spus Carlos Alcaraz, citat de Agerpres.

Zverev, mândru de reuşita sa

De partea cealaltă, Alexander Zverev s-a arătat mulţumit că a fost „extrem de agresiv” în meciul cu numărul 2 mondial.

Am reuşit începutul perfect, într-un fel, l-am presat mult şi am fost foarte agresiv, ca să-l fac parcă să-i sară racheta din mâini. Sincer să fiu, asta trebuie să faci împotriva lui. Dacă-l laşi să controleze punctele, jocul şi ritmul meciului, este de neînvins. Evident că sunt foarte fericit să revin la acest nivel, să câştig astfel de meciuri şi să îmi ofer din nou o astfel de ocazie de a merge în finală“, a punctat şi Zverev.

Citeşte şi: Zverev a produs surpriza şi l-a trimis acasă pe Alcaraz! Semifinală tare la AO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS