-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAna Bogdan, în lacrimi după victoria cu Rus: „Cea mai importantă victorie din carieră!“

Ana Bogdan, în lacrimi după victoria cu Rus: „Cea mai importantă victorie din carieră!“

Ana Bogdan, favorită 8 la Transylvania Open, s-a calificat în semifinale după un meci intens și dramatic cu olandeza Arantxa Rus, principala favorită.

Ana a plâns pe teren după meci și la conferința de presă a venit la fel de emoționată, spunând că niciodată nu a avut parte de o susținere atât de mare din partea publicului.

„Cred că nu a existat un moment în timpul acestui meci în care să nu cred și să nu îmi doresc până la final. Tot ce am făcut a fost cu tot sufletul și cu toată pasiunea mea pentru acest sport, pentru toată lumea care m-a susținut. De o asemenea susținere nu cred că am avut parte niciodată, nici măcar la meciurile de Fed Cup. Așa că le mulțumesc tuturor din tot sufletul pentru tot ce m-au făcut să simt acolo pe teren. Acele momente sunt unice și cu siguranță nu le voi uita niciodată”, a declarat Ana Bogdan, citată de Prosport.

Gânduri peste gânduri plus adrenalină

După un meci pe muchie de cuțit, Ana a găsit totuși resurse în decisiv și s-a impus într-un tie-break pe muchie de cuțit.

„A fost un meci lung, dar la un moment dat nici nu mai simțeam. Trecusem de acea stare de oboseală în setul 3. Deja aveam o altă stare, o altă energie, cuvintele pe care mi le spuneam m-au ajutat foarte mult. În picioare nu mai era oboseală, nici în minte. Era doar acea adrenalină care mă ducea mai departe, să joc, să alerg.

Din punctul de vedere al emoțiilor cred că da, a fost cea mai importantă victorie din carieră. Pentru că sunt lucruri pe care noi, sportivii, le trăim și nu știe nimeni. Le ducem în spate și ne luptăm cu ele. Sunt stări, probleme, diverse lucruri pe care le ducem în spate și în momentul în care pășim pe acel teren încercăm să le depășim. Poate că uneori reușim, uneori nu. Dar eu azi le-am dus bine, m-am luptat eu cu mine și m-am învins”, a continuat jucătoarea noastră.

„Să ne bucurăm de moment!“

Ana Bogdan a vorbit și despre semifinala cu Jaqueline Cristian.

„Va fi un meci foarte interesant și dificil, pentru că și Jaqueline joacă foarte bine. Este într-o formă foarte bună, dar contează să mă focusez pe mine, pe lucrurile pe care le am eu de făcut. Tot ce contează este să ne bucurăm de acest moment împreună”, a încheiat Ana.

Citește și: Ana Bogdan și Jaqueline Cristian luptă azi pentru a scrie istorie la Cluj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS