3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep - Paula Badosa se va juca azi! Când a fost programat duelul de la Miami

Simona Halep – Paula Badosa se va juca azi! Când a fost programat duelul de la Miami

Simona Halep mai are de așteptat câteva ore până când va juca din nou tenis într-un cadru oficial. Organizatorii turneului de la Miami au anunțat în această noapte programul pentru ziua de marți, iar sportiva noastră se va duela cu Paula Badosa nu înainte de ora 22.00.

Duelul româncei cu Paula Badosa va fi al 4-lea pe arena principală de la Miami, Grandstand. Inițial, pe cel mai mare stadion din complexul din Florida se vor disputa partidele Peyton Stearns – Yafan Wang, Diana Schnaider – Venus Williams și Clara Burel – Caroline Wozniacki. Acestea vor începe la ora 17.00, astfel că sunt șanse mari ca duelul Halep – Badosa să fie „împins” în noapte (ora României).

Simona Halep, care începe de la zero în clasamentul WTA, a mai jucat de două ori cu Badosa (73 WTA), câştigând ambele confruntări, care s-au desfășurat în 2022. Românca s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3, 6-1, în primul meci, iar apoi a câştigat la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.

Încă două românce intră în „scenă“

Și celelalte două românce care sunt la startul primului tur vor debuta tot în această seară la turneul WTA 1000. Ana Bogdan – Katerina Siniakova este a doua partidă de pe Court 1. Ora începerii disputei va fi, probabil, 19.15-19.30. Jaqueline Cristian – Diane Parry este ultima confruntare de pe Court 7.

Pe tabloul de start de la Indian Wells e și Sorana Cîrstea, semifinalistă anul trecut în Florida. Aceasta beneficiază de statutul de cap de serie și are prim tur liber. Ea va evolua în turul secund cu învingătoarea din super-duelul Sloane Stephens (SUA) – Angelique Kerber (Germania).

Citeşte şi: Tragedie în familia Arynei Sabalenka! Iubitul ei a murit subit la doar 42 de ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS