6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalCostin Dumitrescu se întoarce la SCMU, dar pe un alt post: antrenor principal!

Costin Dumitrescu se întoarce la SCMU, dar pe un alt post: antrenor principal!

-

Clubul SCMU Craiova a fost nevoit să găsească o soluţie imediat după plecarea lui Burcea, iar răspunsul a venit în cursul zilei de miercuri. Costin Dumitrescu, fostul secund de la SCMU Craiova, precum şi antrenor al echipei masculine de handbal, a devenit oficial şi al echipei de fete. Acesta a preluat munca lăsată de Bogdan şi va încerca să redreseze cât se poate de rapid grupul.

Costin Dumitrescu a oferit şi câteva vorbe despre revenirea sa la SCMU Craiova şi despre ce îşi propune în următoarele etape. Prezentarea acestuia a fost făcută de către Adrian Cosman, directorul clubului craiovean, precum şi de team-managerul Sorin Toacsen.

„Este o schimbare la nivelul băncii tehnice a echipei de handbal. Nu ne-am dorit această schimbare, dar ăsta este sportul. Nu rămâne această echipă de izbelişte, pentru că va avea un nou antrenor. Din punctul nostru de vedere, cel mai potrivit om care ar fi putut să preia frâiele acestei echipe este Costin Dumitrescu. El a mai activat la nivelul echipei de seniori. Înainte a mai fost în cadrul clubului nostru, este un craiovean care ştie „cu ce se mănâncă“ această echipă.

Avem încredere 100% în el că va reuşi, împreună cu fetele, să redreseze echipa. Din punctul meu de vedere, SCMU Craiova nu şi-a spus ultimul cuvânt. E momentul să scoatem pieptul în faţă, să reînnodăm şirul victoriilor. Va fi o descătuşare şi pentru fete. Atâta timp cât nu câştigi câteva meciuri, intervine factorul psihologic. Era nevoie de un şoc pe care ni l-am asumat şi sperăm că va fi bine“, a spus Adrian Cosman.

„Îi doresc baftă, succes. Sper să ajute echipa aceasta să iasă din competiţie cu fruntea sus. Este un moment greu, dar Costin este de-al casei. Ştie ce înseamnă SCMU Craiova şi sperăm ca împreună cu fetele să terminăm campionatul, să fim mulţumiţi“, a adăugat şi team-managerul Craiovei.

Costin Dumitrescu: „Nu avem motive să nu credem în revenirea echipei“

„Revenirea la echipă şi în postura de principal îmi creează o senzaţie destul de apăsătoare. Vreau să menţionez că fetele au răspuns excelent încă de la primul antrenament. Obiectivul nostru este să ridicăm moralul echipei, pentru că tot ele au dus echipa pe locul al doilea. Potenţialul există. Nu avem motive să nu credem în revenirea lor, cu multă muncă şi poate cu o schimbare de atmosferă. Sperăm mult să-şi revină pe plan individual şi colectiv. Factorul psihologic este important în sport. Avem nevoie de o victorie cu Buzău. Vreau ca fiecare sportivă să-şi dorească victoria cu orice preţ.

Se practică în sport această tehnică a unui şoc la echipă. Eu am fost rugat să ajut, am zis că sunt prezent. Lucrurile acestea pot da un imbold echipei. Eu nu pot să reinventez handbalul pe care ele l-au jucat. Este vorba doar de spiritul de luptă, de dorinţa lor şi de a le readuce la forma mentală şi fizică pe care au avut-o în partea bună a campionatului. Cu băieţii am o relaţie mai specială. Acolo am crescut, am evoluat, dar am sufletul lângă ei în continuare“, a declarat şi Costin Dumitrescu.

Paşcan: „Deme va face tot posibilul pentru a ne ajuta“

Despre venirea lui Costin Dumitrescu la echipă a vorbit şi jucătoarea Claudia Paşcan.

„Echipa trece prin momente dificile. Sunt sigură că această schimbare este una mai mult decât benefică. Domnul profesor Deme va face tot posibilul pentru a ne ajuta să trecem peste acest moment. O să fie un meci greu cu Buzău, avem acelaşi număr de puncte. Eu sper să reuşim un joc mult mai bun decât cel de pe terenul lor, din tur. O să avem nevoie de o apărare bună şi să punem probleme pe faza a doua şi pe contraatac“, a completat Claudia Paşcan.

Citeşte şi: Handbal (f) / Capăt de drum, dar istoria rămâne! Bogdan Burcea a părăsit SCMU Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS