Anca Todoni confirmă forma excelentă prin care trece și la turneul „WTA 250” de la Bogota. Sportiva noastră a reuşit să se califice în optimi și să intre în premieră în Top 200 mondial. Ajunsă pe tabloul principal al competiției din Columbia după ce a câștigat două meciuri în calificări, Todoni (19 ani) a obținut o victorie mare și în fața italiencei Lucrezia Stefanini, scor 4-6, 6-2, 6-4. Meciul a durat două ore și 33 de minute.
Aceasta a fost prima victorie obținută de Anca Todoni pe tabloul principal al unui turneu de categorie „WTA 250”.
Prin calificarea în optimile de la Bogota, Anca Todoni și-a asigurat un premiu în valoare de $4.040 și 30 de puncte WTA.
Anca Todoni se află pe locul 190 în clasamentul WTA Live. Anca va da în optimile turneului din Columbia peste Camila Osorio (85 WTA, favorită 6).
Copa Colsanitas Zurich este un turneu din categoria WTA 250 ce se desfășoară în perioada 1-7 aprilie. Se joacă la Bogota (Columbia), pe zgură, și este dotat cu premii totale în valoare de $267.082. Campioana en-titre este Tatjana Maria (2022, 2023).
Principalele favorite de la Bogota: Marie Bouzkova (1), Tatjana Maria (2), Sara Sorribes Tormo (3), Cristina Bucșa (4), Nadia Podoroska (5), Camila Osorio (6), Laura Siegemund (7) și Kamilla Rakhimova (8).
Citeşte şi: Victorie muncită pentru Irina Bara în primul tur de la Bogota