0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisVictorie muncită pentru Irina Bara în primul tur de la Bogota

Victorie muncită pentru Irina Bara în primul tur de la Bogota

Irina Bara s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Bogota (Columbia), dotat cu premii totale de 267.082 de dolari, marţi, după ce a câştigat în faţa ucrainencei Katarina Zavaţka în trei seturi, cu 2-6, 6-3, 6-4. Bara (29 ani, 178 WTA) s-a impus după două ore şi 23 de minute.

Zavaţka a câştigat primul set cu 6-2, după trei game-uri consecutive. În actul secund, Bara a reuşit să încline balanţa. La scorul de 3-3, ea a reuşit să lege trei game-uri la rând (6-3). În decisiv, românca a avut 4-0, dar Zavaţka s-a apropiat la 4-3. A urmat câte un break de fiecare parte, Bara câştigând setul tot pe serviciul adversarei, la a cincea sa minge de meci.

Cele două s-au mai întâlnit de şase ori, scorul fiind acum 4-3 pentru Bara.

După prima victorie de la Bogota, Irina Bara şi-a asigurat un cec de 4.040 de dolari. Ea a mai primit, totodată, 30 de puncte WTA. Ea urmează să joace în turul secund cu Laura Pigossi (Brazilia).

Irina Bara nu mai câştigase un meci în circuitul principal feminin din 2022, când se impunea în primul tur la Wimbledon.

Citeşte şi: Ana Bogdan, eşec „dureros“ la Charleston, cu Cocciaretto

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS