România s-a calificat la turneul final în cadrul Billie Jean King Cup, revenind fantastic de la 0-2 la general pentru Ucraina. Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au învins surorile Kichenok la dublu, obținând o victorie incredibilă, scor 3-2 la general.
România s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup (care se va disputa în perioada 12 – 17 noiembrie, în Spania, la Sevilla) după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, sâmbătă, la Fernandina Beach (Florida), printr-un punct adus la dublu de perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian. Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian, care au fost trimise în teren în locul echipei Mara Gae/Anca Todoni, s-au impus cu 6-2, 7-6 (9/7) în faţa surorilor gemene Liudmila şi Nadia Kichenok, după două ore de joc.
Startul dezastruos nu anunța „miracolul“
Vineri, Ana Bogdan a fost învinsă de Lesia Tsurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0, iar Jaqueline Cristian a fost depășită de Elina Svitolina cu 6-3, 7-5. Sâmbătă, Ana Bogdan a reuşit să o învingă pe Elina Svitolina cu 6-4, 4-6, 6-3, iar Jaqueline Cristian a câştigat în faţa Lesiei Tsurenko, cu 2-6, 6-4, 6-4. A urmat, apoi, marele meci de dublu, care a decis totul în favoarea naționalei noastre!
Căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum şi pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.
Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, le-a cuprins pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Ţurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubţeva (138 WTA la dublu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).
Citește și: Canotaj / Echipajele de 8+1 ale României sunt în Finalele A la Cupa Mondială