Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Arsenal Londra cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seară, pe teren propriu, în manşa secundă a sferturilor de finală.
După 2-2 la Londra, bavarezii s-au impus pe teren propriu prin golul marcat de Joshua Kimmich (63). Astfel, Bayern a revenit în careul de aşi al competiţiei după o pauză de trei ani.
Bayern: Neuer (căpitan) – Kimmich, De Ligt, Dier, Mazraoui (Minjae Kim, 76) – Laimer, Goretzka – Leroy Sane (Upamecano, 89), Musiala, Guerreiro – Kane. Antrenor: Thomas Tuchel.
Arsenal: Raya – B. White, W. Saliba, Gabriel, Tomiyasu (Nketiah, 86) – Odegaard (căpitan), Jorginho (Gabriel Jesus, 67), Rice – Saka, Havertz, Martinelli (Trossard, 68). Antrenor: Mikel Arteta.
Tuchel: „Vom face totul pentru a încheia sezonul pe Wembley“
La finalul duelului de miercuri, antrenorul echipei Bayern Munchen, Thomas Tuchel, a declarat că echipa sa va face totul pentru a încheia sezonul pe Wembley.
„Am arătat o superbă performanţă a echipei. Suntem toţi foarte bucuroşi. Sunt fericit pentru staff-ul meu, pentru club, pentru echipă. Este extraordinar să câştigi în faţa unei echipe cum este Arsenal. Prima repriză a fost o partidă de şah, nimeni nu voia să-şi sacrifice o piesă sau să deschidă scorul. Dacă facem diferenţa în privinţa experienţei, aceea este în a doua repriză. Suntem mândri că suntem în semifinale. Vom face totul pentru a ne califica, pentru a încheia sezonul pe Wembley“, a spus Tuchel.
În penultimul act, Bayern Munchen o va întâlni pe Real Madrid.
Citeşte şi: Real Madrid e în semifinalele Ligii după un triumf la penaltiuri pe „Etihad“