-0.5 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisO nouă revenire, o nouă calificare! Jaqueline Cristian e în turul al treilea la Roma

O nouă revenire, o nouă calificare! Jaqueline Cristian e în turul al treilea la Roma

Jaqueline Cristian a reușit calificarea în turul al treilea al turneului „WTA 1000” de la Roma, după meciul câștigat în trei seturi în fața rusoaicei Elina Avanesyan (72 WTA), scor 5-7, 6-2, 6-2. Reamintim că, deși a pierdut în finala calificărilor, Jaqueline Cristian (68 WTA) a ajuns direct în turul al doilea ca lucky loser, după retragerea cehei Barbora Krejcikova.

Românca a început bine primul set în fața Elinei Avanesyan și a condus cu 5-3. Din păcate, ea a cedat două servicii, iar rusoaica a câștigat patru game-uri consecutive. După o întrerupere cauzată de ploaie, setul al doilea a fost câștigat la pas de Jaqueline, după ce a făcut două break-uri. Decisivul a avut același deznodământ. Deși serviciul a fost din nou o problemă pentru jucătoarea noastră, aceasta a compensat prin retur și și-a asigurat calificarea după aproape trei ore.

Pentru prezența în a treia rundă a turneului, Cristian și-a asigurat un cec în valoare de 30.435 de euro și 65 de puncte în clasamentul WTA.

În turul al treilea, Jaqueline Cristian o va întâlni pe cea de-a treia favorită a turneului, americanca Coco Gauff.

Citește și: Irina Begu continuă la Roma! Victorie muncită cu Masarova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS