-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisO finală devenită obișnuință! Swiatek - Sabalenka, duelul pentru trofeu la Roma

O finală devenită obișnuință! Swiatek – Sabalenka, duelul pentru trofeu la Roma

Iga Swiatek și Aryna Sabalenka se vor întâlni într-o nouă finală puternică a unui turneu WTA! Cele două sportive, primele din clasamentul mondial, vor lupta pentru supremație la Roma, asta după ce în urmă cu doar două săptămâni s-au duelat și în ultimul act de la Madrid.

Finala turneului de la Roma dintre Swiatek și Sabalenka va avea loc sâmbătă, în jurul orei 13.00.

Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, a învins-o joi pe jucătoarea americană Coco Gauff, locul 3 WTA, cu 6-4, 6-3. Iga Swiatek este campioană la Roma în 2021 şi 2022. Iga Swiatek domină meciurile directe cu Gauff, campioana en titre de la US Open, cu un remarcabil 10-1. Singurul succes al americancei datează de anul trecut, în semifinale la Cincinnati, cu 7-6 (7/2), 3-6, 6-4.

Bielorusa a eliminat o jucătoare în formă maximă

De partea cealaltă, Sabalenka a trecut, joi, de americanca Danielle Collins, cu scorul de 7-5, 6-2. De menționat că americanca, numărul 15 mondial, este una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit. Înaintea duelului cu Sabalenka, ea avea 19 victorii în ultimele sale 20 de meciuri. Collins nu a învins-o niciodată pe Sabalenka în cele şase confruntări de până acum.

Iga Swiatek a câştigat în urmă cu aproape două săptămâni turneul WTA 1.000 de la Madrid, după ce a întrecut-o în finală tot pe Aryna Sabalenka, cu 7-5, 4-6, 7-6 (9/7). Swiatek are 7-3 în meciurile directe cu Sabalenka, una dintre victoriile polonezei fiind consemnată în 2022 chiar la Roma, în semifinale. 

Citește și: Irina Begu a primit undă verde pentru Paris! Ea va reprezenta România la JO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS