0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / România U20 nu a avut probleme în duelul cu Egipt

Handbal (f) / România U20 nu a avut probleme în duelul cu Egipt

Naţionala feminină de handbal U20 a României a învins marţi, la Skopje, reprezentativa Egiptului, cu scorul de 32-23 (16-7), şi va juca pentru clasarea finală pe locurile 9-12 la Campionatul Mondial din Macedonia de Nord.

Tot marţi, în cealaltă partidă din grupa principală I, Olanda – Elveţia, scor 31-29.

Astfel, Olanda şi Elveţia vor juca în sferturi, România pentru locurile 9-12, iar Egipt pentru locurile 13-16.  

În faza grupelor, România a obţinut următoarele rezultate: 26-25 cu Brazilia, 33-15 cu Iran şi 26-29 cu Olanda (grupa A); 26-27 cu Elveţia şi 32-23 cu Egipt (grupa principală I).

România va juca primul meci din faza 9-12 joi, iar vineri vor avea loc partidele pentru locurile 9-10, respectiv 11-12.

Semifinalele CM U20 vor avea loc tot vineri, iar finalele pentru medalii duminică.

La ultima ediţie a CM, în 2022, echipa României a încheiat pe locul 18 din 32 de participante. Aceea a fost cea mai slabă clasare din cele 16 participări în competiţie.

Citeşte şi: Handbal (f) / Elveţia ne-a luat şansa la sferturi! România, învinsă dramatic la CM

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS