6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMihai Covaliu: „Sunt absolut convins că sportivii de la JO ne vor face mândri“

Mihai Covaliu: „Sunt absolut convins că sportivii de la JO ne vor face mândri“

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, luni, cu ocazia prezentării lotului olimpic de canotaj al României, că pentru felul în care s-au pregătit, toţi sportivii care vor concura la Jocurile Olimpice de la Paris ar merita câte o medalie.

„Iată că am ajuns şi în linie dreaptă. Este începutul săptămânii, iar la sfârşitul ei va pleca cea mai mare parte a delegaţiei României la Jocurile Olimpice, cu o aeronavă personalizată. După cum ştiţi, am reuşit împreună cu Guvernul României să aducem în echipa României şi un alt nume mare, pe Nadia Comăneci. Aşadar, delegaţia României va ajunge la Paris cu o aeronavă care va purta logoul şi numele Nadiei Comăneci şi numărul 10. Să dea Dumnezeu să ne întoarcem cu acest număr 10 înapoi. Văd sportivii foarte concentraţi, rar vezi pe cineva zâmbind, şi e bine să fie această stare înainte de a pleca. Sunt foarte determinaţi, tratează cu maximă seriozitate şi ultima perioadă de dinaintea Jocurilor Olimpice.

Din punctul meu de vedere, dacă am putea acorda o medalie, am acorda-o tuturor pentru felul în care v-aţi pregătit, în care aţi tratat toată această perioadă de până la Jocurile Olimpice. Sunteţi o echipă extraordinară. Sunt convins că aţi avut echipa potrivită, ştiu că aţi avut tot ce v-a trebuit pentru a vă îndeplini visul la Paris. Nu a mai rămas mult, mergeţi acolo şi faceţi ceea ce puteţi să faceţi. Ştiu că mulţi dintre voi aţi mai urcat pe podium la multe competiţii. Nu este nimic deosebit, doar că ceilalţi competitori ai voştri vor să urce şi ei pe podium, aşa că lupta va fi foarte foarte dificilă”, a declarat Covaliu, citat de Agerpres.

„Sunt cei mai buni dintre sportivii români“

„Sunt absolut convins că ne veţi face mândri acolo. Mult succes canotajului şi celorlalţi sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice. Avem 107 sportivi calificaţi, nu ştiu dacă e un număr mare sau un număr mic, sunt cei mai buni dintre sportivii români la ora actuală, pentru că ei au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice. De aceea, noi suntem mândri de toţi. Mult succes tuturor!”, le-a transmis preşedintele COSR sportivilor români.

Citeşte şi: Irina Begu a făcut instrucţie cu Bassols Ribera, la Palermo

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS