5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJO 2024 (tenis) / Djokovic, victorios în faţa lui Nadal în posibil ultimul meci direct

JO 2024 (tenis) / Djokovic, victorios în faţa lui Nadal în posibil ultimul meci direct

Novak Djokovic, principal favorit, locul 2 ATP, l-a eliminat luni, în turul al doilea al Jocurilor Olimpice de la Paris, pe spaniolul Rafael Nadal (161 ATP), după o partidă de două seturi, 6-1, 6-4. Sârbul s-a impus lejer, la capătul unui meci de o oră şi 44 de minute, în care a avut patru aşi şi a comis o singură dublă greşeală.

Rafael Nadal a fost de două ori campion olimpic în cariera sa, prima oară la simplu, în anul 2008 la Beijing, iar apoi la dublu, în 2016 la Rio de Janeiro, alături de compatriotul său Marc Lopez. 

Djokovic va juca în runda următoare împotriva germanului Dominik Koepfer (70 ATP).

Djokovic:„Cred că vom aprecia foarte mult acest meci“

Ibericul a declarat luni că va lua o decizie privind viitorul său după încheierea JO 2024.

„Când acest turneu olimpic se va termina, voi lua deciziile necesare, bazându-mă mai ales pe dorinţele şi pe sentimentele mele”, a declarat Nadal.

„Cred că vom aprecia foarte mult acest meci. Mă gândesc la rivalitatea noastră, mă gândesc la sport în sine. Este regretabil faptul că Rafa nu a fost în forma sa cea mai bună, dar nu mi-a fost uşor să-l înving. Am făcut tot ce am putut pentru a-l pune în dificultate“, a punctat şi Djokovic.

Citeşte şi: JO 2024 (tenis) / Begu şi Niculescu au părăsit Parisul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS