0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportJO 2024 (canotaj) / Vrînceanu și Anghel vor lupta pentru medalii la dublu rame

JO 2024 (canotaj) / Vrînceanu și Anghel vor lupta pentru medalii la dublu rame

La puține minute după semifinala câștigată de Arteni și Lehaci, au intrat în concurs Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel în prima cursă de la dublu rame. Româncele, campioane europene la ultimele două ediții, au făcut o cursă în control de la început până la final.

Olandezele Cleevering și Mester au condus cap-coadă, încheind cu avans clar în 7:10.16, iar „tricolorele” le-au urmat în 7:14.53, asigurându-și prezența în finală.

Ultima medalie olimpică a României la dublu rame feminin datează din 2008, de la Beijing, unde Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu cucereau aurul.

Finalele la dublu rame feminin vor avea loc pe 2 august, Finala B de la ora 11:54, iar Finala A de la 12:42.

România a calificat până acum şapte echipaje în Finalele A la JO de la Paris: dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin şi opt plus unu feminin.

Citeşte şi: JO 2024 (canotaj) / Arteni şi Lehaci, calificaţi în finala de dublu rame cu cel mai bun timp

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS