4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportJO 2024 (polo) / România, mult în spatele Statelor Unite

JO 2024 (polo) / România, mult în spatele Statelor Unite

România a fost învinsă fără drept de apel de Statele Unite ale Americii, cu scorul de 14-8 în Grupa A a competiției de polo de apă de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Pentru tricolori este al doilea eșec la aceste Jocuri Olimpice, după ce la debut au fost învinși de vicecampioana olimpică Grecia, scor 14-7.

România, antrenată de Bogdan Rath, a început bine şi a condus în prima repriză cu 1-0, 2-1 şi 3-2, însă a fost egalată de fiecare dată. Tricolorii n-au putut însă mai țină pasul cu adversarii și au încasat șapte goluri consecutive. Până la final, distanța de șase goluri s-a păstrat, iar SUA s-au impus cu 14-8.

Golurile României au fost reuşite de Vlad Georgescu (3), Silvian Colodrovschi (3), Andrei Neamţu şi Matei Luţescu.

În alt meci din Grup A, Italia a trecut de Croaţia cu 14-11. Muntenegru şi Grecia se vor înfrunta în ultima partidă a zilei.

Italia e lider, cu 6 puncte, urmată de Croaţia, Grecia şi SUA, câte 3 puncte, Muntenegru şi România, 0 puncte. Primele patru clasate se vor califica în sferturile de finală.

România va mai juca pe 1 august cu Croaţia (20.30). Pe 3 august va urma Italia (22:05), iar pe 5 august va întâlni Muntenegru (22:40).

Citeşte şi: JO 2024 (box) / Lăcrămioara Perijoc a clacat în primul meci de la Paris

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS