-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportJO 2024 / România nu este lăsată să se bucure! Ana Bărbosu, privată de medalia olimpică

JO 2024 / România nu este lăsată să se bucure! Ana Bărbosu, privată de medalia olimpică

Ana Bărbosu și Sabrina Maneca-Voinea se află în centrul unei situații extrem de delicate de la Jocurile Olimpice, care cu siguranță va genera controverse la nivel internațional. Ana a fost privată de o medalie, după două momente care au fost judecate destul de bizar de juriu.

Ana Bărbosu și Sabrina Maneca-Voinea au încheiat pe locurile 4 și 5 finala de la sol la Paris 2024, unde Rebeca Andrade a devenit campioană olimpică. Ambele gimnaste au avut același punctaj, 13.700, însă Ana s-a clasat mai bine prin prisma notei mai bune pe care a avut-o la execuție.

Juriul nu a acceptat revizuirea momentului Sabrinei

Una dintre sportivele noastre ar fi putut însă să cucerească cel puțin medalia de bronz, însă două momente extrem de delicate au făcut diferența. După exercițiul Sabrinei, în urma căreia a primit un punctaj de 13.700 (dificultate: 5.900, execuție: 7.900, penalizare: -0.1), românca și-a dorit să facă o contestație, pentru a-și mări nota.

În mod bizar, aceasta nu a fost aprobată de către jurați, o decizie ce a ridicat câteva suspiciuni, notează Eurosport. Mai mult decât atât, exercițiul efectutat de gimnasta noastră a părut executat foarte bine, motiv pentru care se spune că Sarbina ar fi meritat o notă mai bună.

Alții sunt ajutați, românii ignorați!

După Sabrina Maneca-Voinea, a urmat americanca Jordan Chiles, sportiva care inițial obținuse un rezultat mai slab decât Ana Bărbosu, și anume 13.666. În acel moment, gimnasta noastră era pe locul al treilea și avea medalia de bronz în tolba sa, însă a urmat un moment incredibil! La câteva minute după ce contestația Sarbinei nu a fost admisă, Chiles a depus și ea una, a fost acceptată și a obținut un punctaj mai bun decât Ana, încheind cursa pentru medalie pe locul al treilea. 

Sabrina și Ana merită însă aplaudate pentru performanțele lor foarte bune de la sol și de la această ediție a Jocurilor Olimpice!

Citește și: JO 2024 (atletism) / Alin Firfirică, şanse la o medalie olimpică în proba de aruncare a discului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS