Atleta română Alina Rotaru-Kottmann s-a calificat, marţi, în finala concursului de săritură în lungime din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Finala feminină de la lungime are loc pe 8 august (ora 21:00).
Rotaru, medaliată cu bronz la Mondialele din 2023 de la Budapesta (6,88 m), a avut cea mai bună săritură a sa, de 6,63 m, a noua performanţă din serii.
Americanca Tara Davis-Woodhall, vicecampioană mondială, a avut cea mai bună săritură în concursul de calificare, cu 6,90 m, urmată de italianca Larissa Iapichino (6,87 m) şi de germanca Malaika Mihambo (6,86 m), campioana olimpică en titre.
Citeşte şi: JO 2024 / COSR nu tace în cazul „Ana Bărbosu“! Covaliu a trimis scrisoare de protest către FIG