0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlex Cicâldău: „M-am întors cu mentalitatea schimbată și cu mai multă experiență!“

Alex Cicâldău: „M-am întors cu mentalitatea schimbată și cu mai multă experiență!“

Alexandru Cicâldău a revenit la Universitatea Craiova, a și intrat în programul de pregătire al echipei, dar a oferit și primele declarații în calitate de fotbalist al oltenilor.

Internaționalul român susține că este nevoie de timp pentru a ajunge la nivelul fizic dorit, dar și la forma care l-a consacrat. Totodată, Cicâldău le-a promis fanilor că a revenit în România cu mentalitatea complet schimbată și cu mai multă experiență.

„Sunt foarte bucuros că am venit la Universitatea Craiova. Sunt foarte nerăbdător să revin pe teren. Nu pot să spun că a fost o perioadă foarte liniștită pentru mine, dar mă bucur foarte mult pentru că am revenit aici. Le mulțumesc suporterilor, îi știam foarte bine. Mă bucur că am lăsat o impresie foarte bună data trecută și îmi doresc să las alta şi mai bună acum. M-am întors alt jucător, cu altă experiență și ca om și ca jucător. Abia aștept să revin, mai ales că sunt foarte încântat și de felul în care am fost susținut. Am nevoie de puțin timp pentru a intra în ritm. Trebuie să am răbdare cu mine, pentru că dorința de a juca e mare. Totuşi, e nevoie de pregătire. Toate lucrurile trebuie să fie calculate“, a declarat Alex Cicâldău.

Citeşte şi: Alex Cicâldău, Relu Stoian şi Jovo Lukic au vorbit despre sosirea la „U” Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS