Baschetbaliștii de la SCMU Craiova au pierdut meciul disputat în prima etapă a Ligii Naționale de Baschet 2024/2025, cu Rapid București. Oltenii au cedat în propria arenă, scor 67-72 , după un meci echilibrat pe alocuri, dar în care oaspeții s-au aflat aproape în permanență la conducere.
Prima repriză a duelului din Bănie a propus două sferturi diferite. Craiova a început mai bine și a controlat ostilitățile în cele cinci minute de la start. Imediat apoi, însă, Rapid și-a reglat jocul și a revenit în joc. S-a restabilit egalitatea din minutul 8, iar la finele primei secvențe tabela o indica pe gruparea lui Carrasco în avantaj, scor 22-21. Actul secund a debutat cum nu trebuia pentru alb-albaștri, cu două coșuri consecutive primite. Rapid și-a menținut avantajul pe întregul sfert, pe finalul reprizei desprinzându-se chiar și la nouă puncte, 45-36.
În partea secundă, nimic nu i-a ieșit Craiovei. Oltenii au câștigat actul al treilea și s-au apropiat la doar cinci puncte de vizitatori cu 10 minute rămase de jucat. Ultima secvență a fost de la egal la egal, iar niciuna dintre cele două formații nu s-a desprins pe tabelă. Craiova nu excelat la aruncările de la distanță, iar acest lucru s-a resimțit, la final, pe tabelă. S-a încheiat 72-67 pentru Rapid, iar alb-albaștrii au debutat cu stângul în noul sezon, în fața propriilor fani.
Mladen Armus a bifat un double-double și a încheiat partida cu 24 de puncte și 11 recuperări. Austin Crowley a fost coșgheterul craiovenilor în acest meci, pe care l-a terminat cu 13 puncte.
Pentru SCMU Craiova va urma, în etapa a doua, un nou meci tare în propriul fief. În Bănie va veni Dinamo, în weekend-ul viitor. Data exactă de disputare a partidei și ora de start vor fi anunțate curând.
Citește și: Simona Halep, pregătită de revenire! A primit wild card la un turneu important