0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisValentin Royer a ridicat trofeul de la Sibiu Open! Cezar Creţu s-a oprit în semifinale

Valentin Royer a ridicat trofeul de la Sibiu Open! Cezar Creţu s-a oprit în semifinale

Tenismanul francez Valentin Royer a câştigat turneul challenger BCR Sibiu Open, dotat cu premii totale de 36.900 euro, duminică, după ce l-a învins în finală pe compatriotul său Luka Pavlovic, cu 6-4, 6-0. Royer (23 ani, 213 ATP), al treilea favorit, a obţinut victoria în 62 de minute, la prima sa confruntare cu Pavlovic (24 ani, 396 ATP).

Royer a fost premiat cu un cec de 5.080 de euro şi 50 de puncte ATP, iar Pavlovic a primit 3.050 de euro şi 25 de puncte ATP.

Românul Cezar Creţu (23 ani, 307 ATP) a fost învins în semifinale de francezul Luka Pavlovic, cu 6-4, 7-6 (7/3), sâmbătă, astfel că s-a ales cu un cec de 1.800 de euro şi 14 puncte ATP.

Titlul la dublu a fost cucerit de perechea Alexander Merino (Peru)/Christoph Negritu (Germania), cap de serie numărul doi, care s-a impus în finala cu canadienii Liam Draxl/Cleeve Harper, cu 6-2, 7-6 (7/2).

Citeşte şi: Continuă ghinioanele pentru Emma Răducanu! S-a accidentat și s-a retras de la Seul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS