6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGeorge Cosac: „Era imposibil ca Halep să câştige mai mult de două meciuri acum!“

George Cosac: „Era imposibil ca Halep să câştige mai mult de două meciuri acum!“

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pentru Simona Halep revenirea în competiţie este foarte dificilă. Acesta a mai punctat că era aproape imposibil ca ea să câştige mai mult de două meciuri acum.

„Este foarte dificilă revenirea pentru că Simona stă de luni bune, de ani practic… În ultimele luni a jucat un singur meci şi ar fi fost aproape imposibil pentru ea să poată câştiga mai mult de două meciuri acum. Pentru că indiferent cât de bine s-ar antrena este incomparabil jocul în competiţie. Însă este important că ea este sănătoasă, că îşi doreşte să joace. Şi cu ambiţia şi determinarea care le are sunt convins că va reuşi să obţină performanţe mult mai bune”, a spus preşedintele FRT.

George Cosac susţine că strategia Simonei Halep de a reveni în circuitul WTA jucând la turnee mai mici este cea potrivită.

„Nu e o greşeală că a mers la acest turneu (n.r. – Hong Kong WTA 125). Sunt aproape doi ani de când nu joacă şi trebuie să o ia de jos, să înceapă cu turnee mici, cu un nivel mai scăzut pentru a-şi reintra în formă ca să ajungă sus. Ce s-ar întâmpla dacă ar juca mâine cu Swiatek sau Sabalenka şi ar pierde categoric? Nu… Eu de asta spun că face foarte bine ce face. Să o ia de la bază cu turneele mai mici”, a mai explicat Cosac.

Citește și: Atât a fost la Hong Kong! Simona Halep, perdantă în două seturi în faţa Blinkovei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS