4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportJudo / Alexia Uşurelu şi Lorena Manda s-au întors cu cele mai valoroase medalii de la Balcanice

Judo / Alexia Uşurelu şi Lorena Manda s-au întors cu cele mai valoroase medalii de la Balcanice

În perioada 3-7 octombrie, la Tirana, în Albania, s-a desfăşurat Campionatul Balcanic de judo destinat sportivilor U21. La turneu au participat şi două sportive legitimate la CSU Craiova, Alexia Uşurelu şi Lorena Manda, care au şi izbutit să se claseze pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor.

Alexia Usurelu a obţinut medalia de aur la cat. 78 kg şi s-a clasat, implicit, pe prima poziţie. Apoi, Lorena Manda a încheiat pe locul secund la 48 kg, mândrindu-se, acum, cu medalia de argint.

De asemenea, evidenţiem faptul că CSU Craiova a încheiat pe locul al treilea în clasamentul pe echipe.

„Am fost alături de fete, le-am susţinut de pe margine. Nu au concurat la vârsta lor. Ele sunt cadete, U17, iar concursul a fost între 18-21 de ani. Au fost emoţii, dar ele au mai participat, au mai fost medaliate, ştiau cum stă treaba. Chiar şi aşa, sunt totuşi copii şi trăirile se simt altfel. Rezultatele sunt bune. Suntem mulţumiţi. Avem lucruri de corectat, dar suntem pe drumul cel bun. Lorena ar fi putut mai bine, asta e clar. A şi dominat o mare marte din meciul din finală. A văzut şi ea unde a greşit, iar pe viitor am încredere că va fi mult mai bine“, a declarat antrenorul Mihai Voinea, pentru GdS.

Citeşte şi: Judo / Şase medalii pentru grupa Special Needs a CSM Craiova la CN

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS