0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportLupte / CSU Craiova a obţinut maximum posibil la CN: trei medalii de aur din trei!

Lupte / CSU Craiova a obţinut maximum posibil la CN: trei medalii de aur din trei!

În weekend-ul tocmai încheiat, la Târgu Mureş a avut loc Finala Campionatului Național de lupte, proba parter. La competiţie au concurat sportivi valoroşi din ţară, care s-au „duelat“ pentru o distincţie cât mai strălucitoare.

Printre cluburile prezente s-a regăsit şi CSU Craiova, care a fost reprezentată cu brio de trei sportivi: Florin Mihalcea (60 kg), David Boicea (71 kg) şi Luiza Ghindaru (57 kg). Toţi trei au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoriile lor şi au devenit, oficial, campioni naţionali la lupte, proba parter. Cei trei sunt pregătiţi de către antrenorii Aurel Cimpoeru şi Marius Cimpoeru.

Antrenorul sportivilor craioveni, Aurel Cimpoeru, a discutat cu GdS despre evoluţiile din concurs ale celor trei elevi ai săi. Acesta a fost încântat de faptul că niciunul nu a pierdut vreun punct pe tot parcursul competiţiei.

„Ca să ajungi să te „distrezi“ la o competiţie, e nevoie de foarte multă muncă în spate, aşa cum este la noi. Presiune se simte oricum, în orice moment. Sunt fericit că la această competiţie au reuşit să câştige toţi trei fără ca adversarii să le facă puncte. Este o competiţie diferită la parter, nu se termină la superioritate. Poţi face câte puncte poţi acumula. Toţi trei au strâns peste 200 de puncte şi, repet, fără să li se facă vreunul. Luiza Ghindaru a făcut în jur de 40, Mihalcea 86, iar Boicea undeva pe la 80. Am urmărit cu interes această competiţie. Am vrut să îmbunătăţim lupta pe parter, pentru că la lupta în competiţiile majore, la Campionatele Mondiale şi Europene, trebuie să strângem puncte de jos, de la sol. Rezultatele de aici îmi dau încredere că pe viitor, la turneele mari, vor lega punctele de sus cu cele de jos şi vor reuşi să facă performanţă“, a declarat Aurel Cimpoeru.

„Nu mă aşteptam ca Luiza să lupte!“

Luiza Ghindaru a bifat un succes extrem de important, având în vedere că nici nu a luptat la capacitatea sa maximă din cauza unei probleme la spate. Totuşi, ea a ţinut să intre la „luptă“ şi să câştige la o categorie diferită.

„Sincer să spun, nici nu mă aşteptam ca Luiza să lupte la această competiţie. Ea vine după o problemă la spate pe care a avut-o de la Balcanice. Am zis să mergem acolo, să vedem cum o fi şi cum se simte. A făcut o categorie care nu e a ei. Văzând categoria, adversarii, ea a decis să lupte şi a făcut-o foarte bine. Pentru mine este o bucurie că a reuşit să câştige titlul. Ea va avea săptămâna viitoare un nou Campionat Naţional la parter, doar că la U15, pentru că este mai mică de vârstă. De partea cealaltă, Boicea şi Mihalcea vor avea în luna noiembrie CN U17 de lupte în picioare“, a mai puntat Aurel Cimpoeru.

LPS Petrache Trişcu s-a întors cu o medalie de la CN U13

În aceeaşi perioadă, tot la Tg. Mureş, s-a ţinut şi Campionatul Național de lupte U13, un turneu destinat juniorilor. LPS Petrache Trişcu a reuşit să obţină o medalie, cea de argint, prin Gabriel Ghindaru, la categoria 32 kg. De asemenea, notabile mai sunt şi locurile cinci pe care s-au clasat Luminița Rova (32 kg), Patrik Cimpoeru (48 kg) și Nicolas Cimpoeru (52 kg).

Chiar dacă s-a obţinut o singură medalie, antrenorul copiilor, Aurel Cimpoeru, s-a arătat recunoscător pentru modul în care ei se dăruiesc pe saltea, la fiecare competiţie în parte.

„A fost o competiţie pe patru saltele, destul de grea pentru noi, care s-a prelungit mai mult. Sunt bucuros pentru copii, pentru că toţi au acces în finale după meciuri câştigate foarte frumos. Din păcate, doar o medalie a fost obţinută de LPS Petrache Trişcu, prin Gabi Ghindaru. Se vede că nu reuşesc copiii să gestioneze emoţiile câştigării unei medalii. Îşi doresc atât de mult, încât pe sfârşitul de meci, cu toate că au arătat că au valoare şi conduc, nu reuşesc să ducă la bun sfârşit lupta. Sunt, totuşi, foarte recunoscător pentru modul în care ei abordează competiţiile. De specificat că ei sunt toţi de U11 ani, iar competiţia este U13. Cu toţii au nevoie de mai multe competiţii la nivelul lor, în care să capete încredere şi să se dezvolte“, a mai spus Aurel Cimpoeru.

Citeşte şi: Tenis de masă / Bernadette Szocs, dublă medaliată la Europenele de la Linz

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS