Jannik Sinner, numărul unu mondial, a câştigat în premieră Turneul Campionilor (ATP Finals), după ce l-a învins în două seturi simetrice, scor 6-4, 6-4, pe americanul Taylor Fritz, în finala disputată duminică la Torino. Sinner, primul italian care cucereşte acest prestigios trofeu în 55 de ani de istorie a turneului, şi-a trecut în palmares cu această ocazie al optulea titlu din 2024 şi al 18-lea din cariera sa.
El este al treilea jucător, după elveţianul Roger Federer şi sârbul Novak Djokovic, care a reuşit să se impună la Australian Open, US Open şi ATP Finals în cursul aceluiaşi an.
În vârstă de 23 de ani, Jannik Sinner a obţinut duminică a 70-a sa victorie din acest sezon, în 76 de meciuri disputate.
Italianul a devenit, totodată, primul tenisman care câştigă ATP Finals fără să piardă niciun set, după Ivan Lendl în 1986.
„Încerc să joc cel mai bun tenis posibil“
Imediat după duelul cu Fritz, italianul a dezvăluit care a fost cheia succesului și a parcursului perfect de la Turneul Campionilor.
„Este uimitor. Este o săptămână extraordinară pentru mine. Este primul titlu în Italia. Înseamnă atât de mult pentru mine. Sunt foarte fericit cu asta. Este ceva foarte deosebit. (n.r. Nivelul tău săptămâna aceasta a fost ireal. Nu ai cedat nici un set. Ce te-a făcut atât de periculos?) Încerc doar să înțeleg ce funcționează cel mai bine pentru fiecare adversar. Încerc să joc cel mai bun tenis posibil. Asta a fost cheia.
A fost un turneu la un nivel foarte înalt din partea mea. Uneori, nu puteam juca mai bine. Taylor, vreau să te felicit pentru o săptămână minunată din nou. Ai fost atât de consecvent pe tot parcursul sezonului. Tu și echipa ta lucrați foarte mult pentru a fi în această poziție. Continuă. Ești pe drumul cel bun“, a declarat Jannik Sinner.
Citeşte şi: Sinner – Fritz, duel palpitant pentru titlul suprem! Când are loc finala Turneului Campionilor