Lewis Hamilton este, de la 1 ianuarie, pilot al Scuderiei Ferrari, cea mai titrată echipă din istoria F1. Multiplul campion mondial va urca pentru prima dată la volanului unui monopost roșu pe 21 sau 22 ianuarie.
Conform presei din Italia, septuplul campion mondial va testa pentru prima dată un bolid roșu pe 21 sau 22 ianuarie, în cadrul unei sesiuni pe circuitul de casă al Scuderiei, Fiorano. Hamilton va conduce unul dintre monoposturile Scuderiei din anii precedenți, lansarea bolidului pentru sezonul 2025 fiind programată pe 19 februarie, infomează AutoRacer.
Sezonul 2025 de Formula 1 va începe oficial pe 26 februarie, odată cu testele din Bahrain. Prima etapă, din Australia, este programată în weekendul 14-16 martie.
La începutul lui 2024, Lewis Hamilton a decis să o părăsească pe Mercedes după 12 ani în cadrul echipei. În această perioadă, el a cucerit titlul mondial de 6 ori. În 2024, Ferrari a ratat titlul la constructori la numai 14 puncte.
Citește și: Handbal (m) / România începe vineri aventura de la Trofeul Carpați NIRO