Alin Petrache, președintele Federaţiei Române de Rugby, a declarat marți, înainte de meciul de debut al României în Rugby Europe Championship 2025 împotriva Germaniei, că speră ca echipa naţională să se poată califica la Cupa Mondială, care va avea loc în 2027 în Australia.
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby a susținut, de asemenea, că un debut pozitiv al echipei naționale ar putea motiva celelalte echipe ale României să aibă rezultate cât mai bune.
„Avem aşteptări mari, o calificare ne-ar ajuta enorm, este ceea ce pregătim de foarte mult timp. Suntem un sport de echipă care ne calificăm la toate cupele mondiale. Sperăm în continuare să păstrăm acest lucru bun pe care l-am făcut de fiecare dată. Suntem în plină pregătire am început anul acesta nebun de pe 2 ianuarie când am intrat în cantonament. Eu sper ca rugbyul să obţină această calificare şi să reprezinte un imbold pentru celelalte sporturi de echipă să se califice la Cupa Mondială, fotbal, handbal, volei, polo, să facă şi ei rezultate la fel de frumoase.
Va fi greu să ajungem la Cupa Mondială. Ceilalţi adversari au naturalizat foarte mulţi jucători, şi belgienii şi nemţii. Am încredere că puterea grupului să stea exact în inima grupului. David (Gerard) a reuşit ceva care poate nu au reuşit ceilalţi antrenori, să adune această echipă să îi strângă pe jucători, să-i sudeze, să facă un grup bun. Cred că asta va fi cheia noastră, cheia succesului“, a declarat Alin Petrache.
Două victorii şi mergem la Cupa Mondială
Oficialul FFR a mai precizat că există șanse de 99,99% ca echipa națională să se califice dacă va învinge echipa Germaniei și cea a Belgiei.
„Germania vine să câştige. Am văzut în declaraţiile ambelor echipe că vor să câştige meciurile cu noi, au şansa lor. În clipa în care vom avea două victorii, şansele de calificare sunt de 99,99% la Cupa Mondială. Sper să avem aceste două victorii. Sper să avem şi a treia victorie la Botoşani împotriva Portugaliei. Dar trebuie să o luăm uşor. Şi la meciul cu Germania avem nevoie de fani. Îi aşteptăm în număr cât mai mare. În Campionatul European aveam câte un meci sau două uşoare. Acum nu se mai întâmplă lucrul acesta. Sper să oferim un spectacol şi celor care vor veni în tribune“, a mai spus preşedintele Federaţiei Române de Rugby.
Lotul României pentru meciul cu Germania:
Linia 1:
Pilieri: Iulian Hartig (CS Dinamo), Cosmin Manole (CS Dinamo), Ciprian Chiriac (SCM USV Timișoara), Alexandru Savin (CS Rapid), Gheorghe Gajion (Stade Montois), Alexandru Gordaș (CS Dinamo);
Taloneri: Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), Ștefan Marko Buruiană (USON Nevers Rugby), Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara);
Linia a doua:
Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), Yanis Horvat (SC Albi), Andrei Mahu (Massy), Marius Iftimiciuc (Carcassonne), Adrian Moțoc (Biarritz Olympique);
Linia a treia:
Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), Cristi Boboc (CSA Steaua), Adrian Mitu (Soyaux Angoulème Rugby XV Charente), Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), Cristi Chirica (CS Dinamo), Matthew Tweddle (CSA Steaua);
Mijlocași la grămadă:
Alin Conache (CSA Steaua), Gabriel Rupanu (SCM USM Timișoara), Vlăduț Bocăneț (CSM Știința Baia Mare);
Mijlocași la deschidere:
Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), Daniel Plai (SCM USV Timișoara), Marian Ispir (CS Rapid);
Centri:
Mihai Graure (CS Dinamo), Alexandru Bucur (SCM USV Timișoara), Taylor Gontineac (Beziers), Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare);
Aripi și fundaș:
Romeo Corrado-Ștețco (SCM USV Timișoara), Nicolas Onuțu (CS Annonay), Tevita Manumua (SCM USV Timișoara),Tiqe Iliesa (SCM USV Timișoara), Marius Simionescu (SCM USV Timișoara), Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare)
Staff: David Gérard – antrenor principal.
Citeşte şi: Rugby / România – Germania, primul duel din Rugby Europe Championship 2025