-2.2 C
Craiova
luni, 24 februarie, 2025
Știri de ultima orăSportScrimă / O familie de campioni! Amalia Covaliu a luat argintul european la cadeţi!

Scrimă / O familie de campioni! Amalia Covaliu a luat argintul european la cadeţi!

Familia Covaliu continuă se se audă tare şi răspicat în lumea scrimei! Amalia Covaliu, fiica fostului mare scrimer Mihai Covaliu, a cucerit medalia de argint în proba feminină de sabie, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru cadeți de la Antalya (Turcia). Parcursul ei a fost fantastic, însă a cedat în finală în faţa italiencei Francesca Romana Lentini, cu 15-11. Medaliile de bronz au fost obținute de Șenoglu și de maghiara Boglarka Komjathy.

Covaliu a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe poloneza Amelia Siwek cu 15-8. În optimi, românca a dispus cu 15-14 de italianca Vittoria Mocci, în sferturi a câștigat în fața altei italience, Vittoria Fusetti, cu 15-6. În faza semifinalelor, ea a trecut de turcoaica Irmak Șenoglu cu 15-14.

Fără medalie la floretă

În proba feminină de floretă, Alexandra Adoch s-a clasat pe locul 6, după ce a pierdut sfertul de finală cu italianca Giorgia Ruta (5-15). Bianca Iubaș a încheiat pe 8, după ce a fost întrecută în optimi de turcoaica Alara Atmaca. De asemenea, Ioana Barbu a ocupat locul 12, iar Karina Liță a terminat pe 29. Atmaca a cucerit medalia de aur, argintul a revenit polonezei Karolina Makowska, iar medaliile de bronz au fost obținute de Ruta și de cipriota Elizaveta Kopyltsova.

În proba masculină de spadă a cadeților, cel mai notabil rezultat este al lui Ștefan Popa. Acesta s-a clasat pe locul 7, după ce a fost învins în sferturi de maghiarul Donat Kiss cu 15-13. Aurul a fost cucerit de Donat Kiss, iar argintul i-a revenit italianului Nicolo Sonnessa. Medaliile de bronz au fost obținute de italianul Francesco Delfino și de ucraineanul Arseni Karapiș.

Citeşte şi: Baschet / România, victorie impresionantă în faţa Norvegiei, la Oradea



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS