13.3 C
Craiova
luni, 14 aprilie, 2025
Știri de ultima orăSportConstantina Diță, noul conducător al FRA! Mircea Călin devine vicepreședinte

Constantina Diță, noul conducător al FRA! Mircea Călin devine vicepreședinte

Fosta campioană olimpică la maraton Constantina Diță a fost aleasă, vineri, în funcția de președinte ale Federației Române de Atletism, cu prilejul Adunării Generale de alegeri, găzduită de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Capitală.

Diță a fost aleasă cu o majoritate de 125 de voturi, în timp ce Mădălin Badea a primit 40 de voturi, iar Florin Florea 38. La alegeri au participat 204 delegați cu drept de vot dintr-un total de 331, iar un vot a fost anulat.

Constantina Diță o înlocuiește în funcție pe fosta campioană olimpică Anișoara Stanciu, aleasă în 2021 și care a anunțat încă din decembrie că nu va candida pentru un nou mandat.

Pentru cele patru funcții de vicepreședinte al FRA au fost aleși în ordinea voturilor obținute: Nicoleta Grasu (130), Alin Cornel Larion (128), Mircea Călin (127) și Cristina Alexe (100).

Palmares impresionant al noului președinte FRA

Palmaresul Constantinei Diță este impresionant, pe lângă aurul de la Beijing, este dublă campioană mondială de semimaraton, medaliată cu bronz la Mondiale, cu numeroase medalii la curse de maraton renumite în lume, precum Chicago, Londra, New York, Beijing, Tokyo. A câștigat maratonul de la Chicago cu un record personal de 2 ore 21 de minute și 29 de secunde și de două ori a încheiat pe locul 2. A alergat maratonul de la Londra 11 ani succesiv, iar de cinci ori a reușit să urce pe podium. Astăzi deține încă recordurile naționale în probele de 20 km, semimaraton și maraton, notează Agepres.

Citește și: Judo / Florin Bercean, noul președinte al Federației Române de Judo

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS