23.3 C
Craiova
duminică, 20 aprilie, 2025
Știri de ultima orăSportGimnastică / Aur mondial pentru Sabrina Voinea chiar în Sâmbăta Mare

Gimnastică / Aur mondial pentru Sabrina Voinea chiar în Sâmbăta Mare

Sâmbăta Mare a adus un rezultat mare pentru România! Sabrina Maneca Voinea a câștigat medalia de aur la sol la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Doha, cu 13,600 puncte. Pe locul secund s-a clasat canadianca Audrey Rousseau, cu 12,833 puncte, podiumul fiind completat de maghiara Sara Peter, cu 12,833 puncte.

Sabrina Voinea a revenit la Cupa Mondială, la aproape un an de la scandalul de la Jocurile Olimpice, competiție în urma căreia avea de gând să se retragă definitiv din gimnastică. Ea a revenit la gânduri mai bune și a luat parte la Cupa Mondială organizată la Doha în probele de la bârnă și sol. Dacă la sol a impresionat și a câștigat cea mai strălucitoare disticție, Sabrina nu prea s-a descurcat și la următoarea probă.

La bârnă, Voinea a ratat și a obținut o notă cu 1,533 mai mică decât în calificări: 11,600. Tânăra sportivă a încheiat concursul pe poziția a 5-a, aurul fiind luat de Greta Mayer (13,133).

În 2023, la Cupa Mondială din Doha, Sabrina Voinea a câștigat două medalii de aur (bârnă și sol), urmate de bronzul cucerit la Campionatele Europene (sol).

Citește și: Handbal (f) / Mihăilă: „Partea de apărare a fost cheia succesului cu Baia Mare!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS