11.2 C
Craiova
duminică, 27 aprilie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalFC Barcelona a câștigat dramatic Cupa Spaniei

FC Barcelona a câștigat dramatic Cupa Spaniei

FC Barcelona a câștigat dramatic Cupa Spaniei, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid cu scorul de 3-2 (1-0, 2-2), la capătul prelungirilor, sâmbătă seară, în finala desfășurată pe “Estadio de la Cartuja” din Sevilla.

În acest Clasico din “Copa del Rey”, Barca a deschis scorul prin Pedri (’28). Madrilenii au punctat de două ori, prin Kylian Mbappe (’70) și Aurelian Tchouameni (’77), dar Ferran Torres (’84) a trimis meciul în prelungiri. Diferenţa a făcut-o francezul Jules Kounde, care a marcat golul victoriei în minutul 116.

FC Barcelona: Szczesny – Kounde, Cubarsi, Inigo Martinez, Gerard Martin (’85, R. Araujo) – Frenkie de Jong (’85, Gavi), Pedri (’98, Eric Garcia) – Lamine Yamal, Dani Olmo (’65, Fermin Lopez), Raphinha – Ferran Torres (’115, Pau Victor).
Antrenor: Hansi Flick.

Real Madrid: Courtois – Lucas Vazquez (’55, Modric), Asencio, Rudiger (’111, Endrick), Ferland Mendy (’11, Fran Garcia) – Fede Valverde, Tchouameni, Ceballos (’55, Arda Guler) – Jude Bellingham – Rodrygo (’46, Mbappe), Vinicius (’89, Brahim Diaz).Antrenor: Carlo Ancelotti.

Cartonașe galbene: Ancelotti (25), Tchouameni (30), Gerard Martin (36), De Jong (68), Modric (90+1), Fermin Lopez (90+4), Raphinha (90+10), Bellingham (107).
Cartonașe roșii: Lucas Vazquez (120+3), Rudiger (120+3).
A arbitrat: Ricardo de Burgos Bengoechea.

FC Barcelona și-a trecut în palmares al 32-lea său trofeu în Cupa Spaniei (record). Real Madrid a rămas cu 20.

Catalanii au făcut primul pas spre realizarea unei triple în acest sezon. Sunt în pole position în LaLiga și în semifinale în Liga Campionilor. FC Barcelona a obținut în ianuarie Supercupa Spaniei, tot după o finală cu Real Madrid (5-2).

“Los Blancos”, în cazul în care nu vor reuși o minune și nu vor câștiga titlul, rămân cu două trofee în acest sezon: Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală.

Citeşte şi: Mirel Rădoi acuză: “Ne-au înjurat cei de pe bancă de morți!”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS