Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, marți, că își dorește din suflet ca fostul campion mondial la box profesionist Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni, în urma unei intervenții chirurgicale, să câștige și „acest meci”.
„Mihai Leu este cel mai leu dintre Mihai. El a mai avut o perioadă foarte dificilă prin care a trecut. Suntem lângă el. Știm că este pe mâini bune, că domnul doctor Irinel Popescu se ocupă de starea lui Mihai. Avem toată încrederea. Este încă un meci pe care ne dorim din tot sufletul ca Mihai Leu să îl câștige. Toți doctorii, și la spital, și cei din jurul lui, au spus că Mihai este un om incredibil, pentru că niciun doctor nu și-a imaginat că Mihai va reuși să mai treacă de o etapă, să se îmbunătățească, încă o dată, și încă o dată. De aceea sper ca și de data aceasta Mihai să câștige acest meci”, a afirmat Covaliu.
„Starea este mai bună. Este a treia zi, postoperator, după o intervenție complexă și foarte dificilă. (…) Evoluția este în ameliorare”, a spus medicul care se ocupă de Mihai.
Citește și: Situaţie gravă la Fundeni! Mihai Leu, internat de urgenţă la Terapie Intensivă