4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSCM „U” Craiova a triumfat acasă. Oltenii au trecut de Steaua în finală

SCM „U” Craiova a triumfat acasă. Oltenii au trecut de Steaua în finală

Echipa masculină de baschet SCM „U” Craiova a trecut, duminică seară, de Steaua București, în finala turneului Cupei „Craiova”. Oltenii au învins cu 94-87, după un meci strâns, care părea rezolvat după primele două sferturi.

Formația craioveană a început foarte bine meciul și s-a distanțat la 7-3 după primele trei minute. Au urmat mai multe coșuri și de o parte și de alta, pentru ca la finalul primului sfert tabela să indice 27-26 în favoarea alb-albaștrilor. În actul secund, Craiova a luat avans după reușitele din afara semicercului ale lui Porter Troupe și Tyler Laser. Mandache a reușit și el câteva „trițe”, care i-au menținut în joc pe bucureșteni. La pauza mare, scorul era 55-46 pentru SCM „U” Craiova.

După pauză, elevii lui Aco Todorov au intrat mai relaxați și le-au permis adversarilor să se apropie pe tabelă. Dacă la finalul sfertului al treilea, jucătorii din Bănie aveau un avans de opt puncte, 78-70, cu doar 4 minute înainte de final scorul era egal, 85-85. S-a încheiat în cele din urmă 94-87, după un final de joc gestionat perfect de formația craioveană.

Astfel, SCM „U” Craiova a triumfat la competiția desfășurată în propriul fief. De partea cealaltă, Steaua București a încheiat competiția pe poziția secundă, iar podiumul a fost completat de încă o formație din București, în speță Dinamo. Echipa macedoneană Rabotnicki Skopje a terminat turneul pe locul al 4-lea, după ce a fost învinsă în primul meci de Steaua, iar apoi în finala mică de Dinamo.

Pentru meciul cu Steaua București, Aleksandar Todorov a folosit următorul lot: Bogdan Țibârnă (14 puncte), Dragoș Diculescu (3), Ionuț Berceanu, Porter Troupe (16), Monyea Pratt (8), Omari Gudul (11), Antonio Năsturescu, Tyler Laser (20), Victor Petrache, Sabin Bagairea, Russel Byrd (14), Nikolay Stoyanov (8).

De menționat că jucătorul Craiovei, Tyler Laser, a fost desemnat MVP-ul turneului. De asemenea, trofeul pentru cel mai tânăr jucător al competiției i-a revenit lui Robin Mandisodza, puștiul de 17 ani al formației Steaua București.

Am reușit să mai punem o cărămidă la construcția echipei”

La finalul jocului cu Steaua București, pivotul Craiovei, Bogdan Țibârnă, s-a bucurat pentru primul trofeu câștigat în tricoul alb-albastru și cere suportul fanilor la primul joc din campionat.

„Chiar dacă a fost un turneu amical, am câștigat primul trofeu la Craiova. Aceste două meciuri au fost foarte utile, pentru că am reușit să mai punem o cărămidă la construcția echipei. Avem fluctuații în joc și trebuie să mai lucrăm la acest capitol. Am avut procentaje bune, asta ne bucură”, a declarat Bogdan Țibârnă pentru GdS.

„Mă simt foarte bine aici, mai ales că am colegi extraordinari. Vor mai urma câteva jocuri amicale, în care vrem să punem la punct toate detaliile rămase. Am jucat aici ca adversar, cu o sală plină și a fost foarte greu. Sperăm să vină cât mai mulți suporterii la meciul cu Sibiu, din prima etapă”, a adăugat pivotul Craiovei.

Poate te interesează și: Cătălin Popescu: Mi-a plăcut atitudinea băieţilor

Articol scris de Tibi Cocora

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS