4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetContinuă lupta pentru play-off. SCMU Craiova, pregătită de turneul de la Oradea

Continuă lupta pentru play-off. SCMU Craiova, pregătită de turneul de la Oradea

Spectacolul de sub panou din Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM) continuă și în această săptămână. Baschetbaliștii de la SCMU Craiova sunt în fața unui alt turneu important (6) din campionatul regular, care se va desfășura, de data aceasta, în Sala „Antonio Alexe“, din Oradea. Pe lângă echipa gazdă (CSU Oradea), elevii lui Aco Todorov se vor mai duela cu BC Timișoara, o echipă incomodă și practic una dintre formațiile care sunt în luptă directă cu alb-albaștrii la un loc de play-off.

Primul duel al grupării din Bănie va fi în compania timișorenilor, miercuri, de la ora 16.00. Ambele formații au un parcurs identic, cu cinci victorii și patru înfrângeri, ceea ce le clasează, în acest moment, pe pozițiile 7, respectiv 8. În ultimii trei ani, cele două combatante și-au împărțit victoriile, câte șase de fiecare.

Cea de-a doua partidă pe care oltenii o vor disputa în Crișana va fi în compania celor de la CSU Oradea, joi seară, de la ora 19.00. Formația pregătită de Cristian Achim pare că și în acest an se va lupta la titlu, după ce în primele nouă partide disputate până în prezent au obținut șaspte victorii. Singurele probleme le-au întâmpinat la Voluntari (74-79), cu revelația sezonului și cu Sibiu (87-81). Înainte de ultimul joc direct, din Cupa României, când craiovenii s-au impus cu 76-74, Oradea avea un avantaj clar în partidele directe: 6-0.

SCMU Craiova vine după un turneu cu bune și cu rele la Cluj. După ce au obținut o victorie frumoasă cu Steaua, scor 89-75, elevii lui Todorov au cedat în fața puternicii echipe a Clujului, scor 75-68, chiar dacă la pauza mare se aflau în avantaj. De partea cealaltă, CSU Oradea a avut parte de două meciuri facile cu CSM Focșani și Miercurea Ciuc, formații pe care le-a învins cu 112-68, respectiv 81-61.

Bogdan Țibîrnă: „Sperăm să ne întoarcem cu două victorii“

Contactat de GdS, Bogdan Țibîrnă, jucătorul Craiovei, a vorbit despre eșecul cu cei de la UBT Cluj, de săptămâna trecută și a analizat urnătorul turneu, cel de la Oradea. Pivotul Craiovei îți dorește ca echipa să se întoarcă cu cel puțin o victorie din Crișana și spune că toată lumea va lupta pentru maximum în cele două partide.

„Suntem bine, avem un moral bun, chiar dacă am pierdut meciul cu Clujul. Am avut acea cădere de cinci minute care ne-a costat. Trebuie să învățăm din greșeli, pentru că este păcat. Am revenit pe final și, dacă nu ar fi fost acea perioadă de 15-0 pentru ei, puteam obține victoria. Toată lumea este sănătoasă și mergem încrezători la Oradea. Trebuie să câștigăm fără doar și poate partida cu Timișoara, iar apoi vom da tot ce putem pentru a face un meci bun cu echipa din localitate.

Oradea este o echipă cunoscută în ultimii ani pentru evoluțiile excelente, dar și pentru continuitate. Însă noi vom lupta și sperăm să ne întoarcem cu două victorii. Mai este mult până începe play-off-ul și este prea devreme să vorbim despre ce va fi. Luăm fiecare meci pas cu pas, urmează returul în curând, mai sunt multe meciuri de disputat. Obiectivul nostru pentru moment este să ajungem în play-off, iar acolo să facem o figură cât mai bună“, a spus Bogdan Țibârnă.

Program LNBM:

Miercuri, 20 ianuarie – ora 16.00: SCMU Craiova – BC Timișoara, ora 19.00: Dinamo București – CSM Oradea;
Joi, 21 ianuarie – ora 15.15: Steaua București – BCMU Pitești, ora 16.00: BC Timișoara – Dinamo București, CSM Focșani – Municipal Galați, ora 18.15: U-BT Cluj – CSU Sibiu, ora 19.00: CSU Oradea – SCMU Craiova, Miercurea Ciuc – Târgu Jiu.
Vineri, 22 ianuarie – ora 16.00: CSM Târgu Jiu – CSM Focșani, ora 16.30: BCMU Pitești – U-BT Cluj, ora 19.00: Municipal Galați – Miercurea Ciuc, ora 19.30: CSU Sibiu – Steaua București.

Clasament:

1. CSO Voluntari 18 (10 meciuri jucate), 2. CSU Sibiu 17 (9 mj), 3. U-BT Cluj 16 (8 mj), 4. CSU Oradea 16 (9 mj), 5. Dinamo București 15 (9 mj), 6. BCMU Pitești 15 (9 mj), 7. BC Timișoara 14 (9 mj), 8. SCMU Craiova 14 (9 mj), 9. CSM Focșani 13 (11 mj), 10. Steaua București 12 (8 mj), 11. Miercurea Ciuc 12 (11 mj), 12. Municipal Galați 11 (9 mj), 13. Târgu Jiu 11 (9 mj), 14. Athletic Constanța 8 (8 mj).

Citește și: Nadal și recordurile. Ibericul, la cea de-a 800-a săptămână consecutivă în Top 10

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS