Cu mai puțin de o săptămână rămasă până la startul sezonului 2021-2022, SCMU Craiova a mai transferat un nou jucător. Este vorba de fundaşul Nondas Papantoniou, baschetbalist care, în stagiunea precedentă, a evoluat pentru PAOK Salonic.
Papantoniou și-a început cariera în 2007, la Maroussi. Doi ani mai târziu, a semnat cu AEK Atena, unde a rămas un sezon. În următorii patru ani, jucătorul originar din Atena a evoluat pentru Ilysiakos, Peristeri și Kolossos Rodou. În 2014, Papantoniou s-a întors la AEK și a jucat în EuroCup, informează Baschet.ro.
În ultimii ani, fundașul de 1,91 metri a mai făcut parte din loturile lui Araberri, Forca Lleida, Promitheas Patras, Faros Larissas, PAOK Salonic, Panionios și Larisa. În ediția 2020-2021, Papantoniou a avut medii de 2.9 puncte, 1.8 pase decisive și 1.3 recuperări.
După plecarea lui Liam O’Reilly și venirea lui Nondas Papantoniou, lotul lui Michalis Kakiouzis arată în felul următor: Josh Hawley, Troy Franklin, Nondas Papantoniou, Titus Robinson, Michael Qualls, Peter Olisemeka, Aurelian Gavriloaia, George Blaj-Voinescu, Sabin Bagairea, Radu Vîrnă, Alin Andrieș, Robert Licurici și Bogdan Țîbîrnă.
Citeşte şi: Boxerul Manny Pacquiao vrea să fie președintele Filipinelor