3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSCMU Craiova, aproape de surpriză la Oradea! Qualls a ratat ultimul atac

SCMU Craiova, aproape de surpriză la Oradea! Qualls a ratat ultimul atac

SCMU Craiova nu a strălucit în deplasarea de la Oradea, dar a fost extrem de aproape de un rezultat mare. Baschetbaliștii lui Vitaly Stepanovski au cedat în sala „Antonio Alexe“, scor 63-61, la capătul unui meci pe alocuri ciudat, cu reveniri spectaculoase și cu multe erori în defensive. Partida a contat pentru etapa a 28-a din LNBM.

Bihorenii au condus în primele minute și diferența a devenit de două posesii, 6-2 cu coșul lui Richard, Gavriloaia răspunzând imediat pentru olteni. Qualls a marcat de două ori consecutiv și Craiova prelua conducerea la 8-6, de unde a venit un run de 10-0 pentru „leii roșii”. Vîrnă a întrerupt seria bună a orădenilor și Qualls și-a adus formația la trei puncte în spate, 16-13, sfertul inaugural terminându-se cu 20-15 pentru CSM Oradea.

Aproape două minute au trecut până la primele puncte din cel de-al doilea sfert, semnate de către Blaj-Voinescu. Oradea a prins încă un run, de data aceasta de 10-3 și Kris Richard a punctat pentru 32-21 la jumătatea sfertului, avantajul amfitrionilor continuând să crească. Ogden, respectiv Richard au contribuit pentru 40-22, la cabine intrându-se cu 42-23 în favoarea vicecampioanei României. Formația lui Cristian Achim a controlat lupta în privința punctelor din căciulă în prima parte, 32-10, din acțiune având peste 50% procentaj, iar Craiova avea puțin mai mult de 30%.

Revenire nesperată, dar insuficientă

Holt a dus-o pe Oradea la peste 20 de puncte în față în primele minute din cel de-al treilea sfert, 46-25, dar, din acel moment, a urmat o revenire nesperată a oaspeților. Craiova a prins un parțial de 11-1 pe parcursul a trei minute, iar CSM Oradea conducea cu 54-44 la intrarea în sfertul patru.

„Leii Băniei” s-au apropiat la șapte puncte în debutul celui de-al patrulea sfert, 54-47. După coșurile lui Gavriloaia și Hawley, de la Craiova, respectiv Green, de la Oradea, scorul a devenit 56-51, iar jocul se animase. Craiova a pierdut două posesii la rând în decurs de câteva secunde, Nicolescu finalizând cu dunk pentru 59-51, moment în care oaspeții cereau time-out. Oradea și-a mărit avantajul la unul format din două cifre cu două minute și jumătate până la final, dar alb-albaștrii s-au apropiat, iar, la două posesii. Qualls a redus ecartul la unul minim, 62-61, cu două aruncări precise de afară, iar finalul a fost pe muchie de cuțit. Ogden a adus ultimul punct pentru Oradea, pentru că Mike Qualls a ratat acțiunea finală a meciului și bihorenii au câștigat cu 63-61.

CSM Oradea are 18-7 bilanț în campionat și va avea o deplasare la Timișoara, pentru un meci restant, în vreme ce SCM U Craiova coboară la 16-10 și urmează să primească vizita lui CSO Voluntari.

Michael Qualls a fost cel mai bun marcator al Craiovei, cu 22 de puncte, 3 recuperări și 2 intercepții.

Citește și: Din nou dramă, din nou eșec! SCMU Craiova a scăpat printre degete victoria cu Arcada

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS