-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetVrem în Europa! SCMU Craiova a depus cerere pentru a participa în FIBA

Vrem în Europa! SCMU Craiova a depus cerere pentru a participa în FIBA

Vești bune din partea SCM! Echipa masculină de baschet intenționează să participe în ediția 2022-23 a FIBA Europe Cup, dar va primi un răspuns oficial legat de această cerere în data de 1 iulie. Într-un comunicat oficial, clubul din Bănie afirmă faptul că s-au depus deja actele pentru participarea în competiția europeană.

„Performanță în premieră pentru sportul craiovean! Suntem aproape de a scrie istorie pentru orașul Craiova. Echipa de baschet masculin SCM Universitatea se află în fața primei participări într-o cupă europeană sub egida FIBA. Am depus actele necesare pentru a participa în FIBA Europe Cup. Performanța din sezonul trecut, cea mai mare din istoria secției de baschet, finalistă a Cupei României, ne-a dat dreptul de a participa în sezonul următor în această competiție. Sport Club Municipal Craiova are sprijinul Federației Române Baschet în acest demers, iar un răspuns oficial va veni pe data de 1 iulie. Sala Polivalentă și suporterii craioveni merită să vadă nume mari ale baschetului la Craiova“, se arată în comunicatul SCM.

Alb-albaștrii au dreptul de a participa în FIBA Europe Cup datorită rezultatului din ediția precedentă a Cupei României, când alb-albaștrii au jucat în finală, pe teren propriu, împotriva lui CSO Voluntari. Ilfovenii s-au impus atunci cu 89-75.

Pentru SCMU Craiova ar fi prima participare într-o cupă europeană desfășurată sub tutelajul FIBA. 

Citește și: Veste mare pentru România! CSM Bucureşti a primit wild card şi intră în grupele Ligii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS