-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSeară de vis în Bănie! SCMU Craiova a învins Norrkoping și domină grupa H din FIBA

Seară de vis în Bănie! SCMU Craiova a învins Norrkoping și domină grupa H din FIBA

-

Seară magică în Sala Polivalentă din Bănie! SCM Universitatea Craiova a obținut al treilea succes consecutiv în faza grupelor din FIBA Europe Cup după un meci excelent reușit împotriva campioanei Suediei. Leii din Bănie au trecut de Norrkoping Dolphins cu scorul de 77-63 și au un bilanț perfect în grupele competiției.

Startul de meci a fost, efectiv, pe gustul fanilor prezenți la sală. Nikolic și Blaj-Voinescu au deschis partida cu trei coșuri de afară pentru olteni. Dawit i-a readus pe suedezi în meci prin două coșuri din interior și un assist spectaculos. Dolphins au reușit să egaleze prin Spire, care ducea scorul la 11-11. Din acel moment, alb-albaștrii au replicat imediat printr-un run de 14-0 care și încheia primul sfert. De menționat că Edwards Cortez a marcat spectaculos pe sirenă din spatele semicercului pentru ca, după 10 minute, tabela să indice 25-11.

Al doilea parțial a debutat cu două transformări de la libere ale lui Mijovic. Sârbul a ajuns la șase puncte după un layup ce îl forța pe antrenorul echipei adverse să ceară timeout la 29-11. Imediat după timpul de odihnă au început și problemele în jocul Craiovei, iar mai multe gafe pe faza de apărare i-au permis lui Murray-Boyles să scuture plasa de câteva ori de la distanță. Treptat, diferența a scăzut pe tabelă, a apărut și precipitarea în jocul Craiovei, care s-a văzut la doar două posesii în față la pauza mare, scor 37-32.

Evoluție pe măsura așteptărilor după pauză

Oaspeții au continuat evoluția bună din spatele semicercului printr-o reușită a lui Ramstedt. Hopkins a replicat de la libere, înaintea dunk-ului lui Spires. Mijovic a continuat recitalul triplelor și a dus scorul la 48-42, dar răspunsul lui Ramstedt nu a întârziat să apară. Mikko Riipinen a cerut timeout după ce Mijovic făcea ca tabela să indice 53-45. Flannigan a reușit un and-one în tranziție, iar înaintea ultimului sfert scorul era 57-47, notează baschet.ro.

Actul al patrulea, ultimul al meciului, a fost la îndemâna trupei lui Stepanovski. Cu un moral excelent după 10 minute excelente în sfertul trei, oltenii și-au refăcut avantajul mare pe care îl pierduseră în startul partidei. Edwards, Nikolic și Blaj-Voinescu au dus scorul la 68-52, iar misiunea Craiovei devenea deja din ce în ce mai facilă. Același Nikolic reușea și un and-one prin care avansul de pe tabelă creștea la 17 lungimi. Oltenii nu au avut emoții pe finalul de meci și s-au impus, în cele din urmă, cu scorul de 77-65.

SCMU Craiova: Cortez, Watson, Flannigan, Hopkins, Nikolic, Blaj-Voinescu, Coconea, Mijovic, Palmi, Rogobete, Țîbîrnă, Vlad. Antrenor: Vitaly Stepanovski.

În etapa următoare a grupelor FIBA Europe Cup, SCMU Craiova va evolua la Ploiești, împotriva celor de la CSO Voluntari. Meciul este programat pe 2 noiembrie, de la ora 20.00. În campionat, oltenii vor da piept sâmbătă cu CSM Miercurea Ciuc, într-un joc de pe teren propriu (ora 19.00).

Citește și: Sorana Cîrstea, complexată de Serena Williams: „M-a intimidat rău!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS