0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetCe grupă urmează pentru SCMU în FIBA! Adversari unul și unul vor veni în Bănie

Ce grupă urmează pentru SCMU în FIBA! Adversari unul și unul vor veni în Bănie

SCMU Craiova a reușit, miercuri seară, să acceadă în primele 16 echipe din FIBA Europe Cup 2022 grație victoriei de la Norrkoping, din ultima etapă a grupei H. Oltenii au încheiat pe primul loc și astfel, în grupele principale, au fost repartizați într-o altă grupă, de caeastă dată mult mai complicată.

FIBA a ajuns în faza a doua a grupelor, unde s-au format deja patru serii. SCMU Craiova va face parte din grupa I și va întâlni super-echipele FC Porto (Portugalia), Chemnitz (Germania) și Cholet (Franța). De această dată, misiunea alb-albaștrilor de a ajunge în faza sferturilor de finală va fi una incredibil de grea, mai ales că adversarii evoluează la un nivel extrem de înalt, în campionate puternice.

Primul duel din grupă se va disputa în Bănie, în data de 14 decembrie, cu FC Porto, „gigantul“ din Portugalia. Aceștia au încheiat pe locul secund grupa C, după Den Bosch (Olanda), dar peste Fribourg (Elveția) și Parnu (Estonia). Al doilea duel din grupă se va disputa în Franța, la Cholet, echipa care a încheiat pe locul secund din grupa Oradei. Gruparea din Hexagon a bifat o victorie și un eșec cu bihorenii în grupa E.

Meciul al treilea al seriei se va disputa în prima parte a lunii ianuarie, în Germania, la Chemnitz, practic cel mai greu adversar al alb-albaștrilor din această serie. În grupa precedentă, nemții au încheiat pe primul loc, la egalitate de puncte cu Bamberg, dar meciurile directe au făcut diferența.

Până la duelul cu Porto, SCMU Craiova mai are trei meciuri de disputat în campionat. Duminică, În Sala Polivalentă, oltenii vor da piept cu Tg. Jiu, de la ora 19.00.

Citește și: Baschet / SCMU Craiova a învins în Suedia și a terminat grupa din FIBA pe primul loc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS