4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschet / SCMU Craiova începe anul pe teren propriu în compania lui FC Argeş

Baschet / SCMU Craiova începe anul pe teren propriu în compania lui FC Argeş

Echipa masculină de baschet SCMU Craiova se pregăteşte de debutul în noul an, iar primul meci oficial va avea loc joi, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă. În Bănie se va disputa duelul tare dintre Craiova şi FC Argeş Piteşti, iar punctele sunt extrem de importante în ierarhia Ligii Naţionale. Partida va conta pentru etapa a 13-a.

Înaintea partidei directe din Craiova, cele două echipe sunt despărţite de doar două puncte, dar este de menţionat faptul că oaspeţii de joi au şi un meci mai puţin disputat. În meciul tur, piteştenii s-au impus la opt puncte, scor 79-71.

SCMU a avut un final de 2022 aglomerat, cu multe jocuri în puţine zile, dar chiar şi în aceste condiţii a fost îndeplinit obiectivul principal, şi anume calificarea în Final 8-ul Cupei României. De partea cealaltă, FC Argeş nu a mai jucat de pe 17 decembrie, de la un eşec pe terenul campioanei UBT, scor 98-89.

„Piteşti are o echipă bună, puternică. Ei pot juca în diferite sisteme de joc şi au un cuplu foarte bun de aruncători. Noi trebuie să stăm bine în defensivă, să forţăm în momentele prielnice şi să punem presiune pe ei tot meciul. Ne vom continua munca atât eu, cât şi jucătorii, pentru că încercăm să ne perfecţionăm de la meci la meci. Niciodată nu sunt 100% mulţumit. Puteam fi mult mai buni în meciurile anterioare, de aceea încercăm să progresăm. Le transmitem fanilor noştri un an nou fericit şi îi aşteptăm alături de noi“, a spus Vitaly Stepanovski, înaintea disputei cu FC Argeş.

Citeşte şi: SCMU Craiova şi Athletic Constanţa merg la braţ în Final 8-ul Cupei României

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS