7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschet / SCMU Craiova îşi testează limitele în duelul european cu Cholet

Baschet / SCMU Craiova îşi testează limitele în duelul european cu Cholet

SCMU Craiova se pregătește de penultima partidă din actuala stagiune a FIBA Europe Cup. Oltenii primesc vizita lui Cholet Basket, într-un joc programat miercuri, 1 februarie, la ora 19.00.

Elevii lui Stepanovski nu mai au șanse la calificarea în sferturile de finală, însă își doresc două victorii de palmares în ultimele două runde, cu Cholet şi Chemnitz.

„În primul rând, Cholet este o echipă foarte bună. Au un lot solid, pot juca atât într-o formulă înaltă, cât și în small line-up. Au mulți jucători experimentați și sunt într-o formă bună. Sunt una dintre liderele campionatului francez și o echipă foarte serioasă. Chiar dacă am pierdut șansa de a ne califica în faza următoare, vom da maximul în cele două meciuri rămase, cu Cholet și Chemnitz, pentru că jucăm acasă. Evoluăm în fața propriilor suporteri și trebuie mereu să ne apărăm terenul propriu. Vom da ce avem mai bun.

Acesta este programul normal pentru toate echipele care evoluează în cupele europene. În primul rând, e important să nu fim obosiți mental. Corpul se reface mai ușor. Am avut o serie de meciuri mai slabe, dar pas cu pas ne vom reveni, mai ales mental. Ok, ne-am calificat în Top 16, dar în această fază nu am arătat bine. Am pierdut cele patru meciuri de-acum, îmi pare rău în special de confruntarea cu Porto de-acasă. Am controlat, dar la final nu am jucat prea bine și apoi am avut trei partide în deplasare, așa că a fost foarte greu. În plus, am avut câteva confruntări complicate și în campionat. Evident, e bine să fim în Top 16 dar, cu siguranță, nu am jucat la nivelul potențialului nostru“, a punctat Vitaly Stepanovski, antrenorul Craiovei.

Palmi: „Nu suntem deloc satisfăcuţi“

„Va fi un meci important cel cu Cholet, pentru că noi vrem să câştigăm de fiecare dată, în special pe teren propriu. Fanii ne dau multă energie şi sper să vină în număr cât mai mulţi miercuri seară la meci. Am ajuns în Top 16, am realizat un lucru extraordinar, dar acum nu suntem deloc satisfăcuţi de ceea ce am realizat în aceste patru meciuri. Nu suntem obosiţi după meciul cu Rapid, suntem pregătiţi de Cholet şi sperăm să învingem, chiar dacă nu mai avem şanse la calificare“, a punctat şi Palmi.

Citeşte şi: Volei (m) / SCMU Craiova primeşte vizita Clujului în Polivalentă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS