-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetVitaly Stepanovski: „Problema noastră a fost că nu am înscris prea mult cu Oradea“

Vitaly Stepanovski: „Problema noastră a fost că nu am înscris prea mult cu Oradea“

SCMU Craiova a cedat în fața celor de la CSM Oradea în etapa a patra din Top 10 în Liga Națională şi a ajuns la un bilanț de 4-7 în faza a doua de campionat. Vitaly Stepanovski, antrenorul oltenilor, a oferit câteva declarații despre meciul de sâmbătă seară şi consideră că problema principală care a dus la acest eşec a fost faza ofensivă a elevilor săi.

„A fost un meci greu. Nu am avut un început bun, le-am dat șansa să își creeze un avantaj, dar am revenit și pas cu pas am venit din ce în ce mai aproape. Oradea este echipa cu cea mai bună ofensivă din ligă și totuși i-am ținut la doar 70 de puncte. Problema noastră a fost că nu am înscris prea mult. Am ratat multe aruncări ușoare, multe libere. Am început meciul cu câteva libere ratate, apoi am mai ratat câteva în momente cheie, care ne-au demoralizat.

Ei au început sfertul patru foarte agresivi și au pus o presiune mare pe conducătorul nostru de joc. Din cauza acestui aspect, n-am avut o organizare foarte bună și nu am înscris prea multe puncte. Nu avem timp să ne plângem pentru că avem foarte puțin timp să pregătim următorul meci. Jucăm cu Dinamo, o echipă foarte bună, cu un antrenor foarte experimentat și trebuie să ne concentrăm”, a spus Stepanovski.

Ţîbîrnă: „Adversarii au făcut o treabă foarte bună“

Şi căpitanul Bogdan Ţîbîrnă a vorbit pe scurt despre cele întâmplate în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“.

„Din păcate am pierdut acest meci cu Oradea. Ne-am dorit să câştigăm acest duel de acasă în special pentru suporterii noştri, însă adversarii noştri au făcut o treabă foarte bună, s-au apărat agresiv la singurul nostru coordonator şi ne-au pus probleme. Nu avem timp să plângem, pentru că marţi avem un meci extrem de important şi trebuie să învingem Dinamo. Urmează acest duel direct pentru un loc de play-off, deci clar va fi o luptă de totul sau nimic. Facem tot ce ne stă în putinţă să obţinem victoria“, a spus Bogdan Ţîbîrnă.

Citeşte şi: Baschet / SCMU Craiova, cu un pas și jumătate în spatele Oradei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS