5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschet / Larisa Toma şi Paloma Cucu, încântate de triumful cu Grecia

Baschet / Larisa Toma şi Paloma Cucu, încântate de triumful cu Grecia

-

Naţionala feminină de baschet U20 a României a câştigat duelul decisiv cu Grecia, scor 71-64 şi s-a calificat în sferturile Europeanului U20.

La finele partidei, antrenorul secund al României, Larisa Toma şi jucătoarea Paloma Cucu au oferit primele impresii legate de joc. Ele au vorbit, totodată şi despre calificarea în fazele superioare ale competiţiei, precum şi despre duelul tare cu Germania.

„A fost o victorie muncită. Ambele echipe, atât noi, cât şi Grecia, ne-am pregătit tactic în primul rând, pentru că ne cunoşteam deja după două meciuri. Fetele au executat foarte bine tot ceea ce am exersat la antrenamente, dar cel mai important lucru este că au luptat şi că nu au renunţat în niciun moment. A fost destul de greu să trecem peste acea cădere din sfertul al treilea, dar avem jucătoare de valoare, care joacă în Liga Naţională, cu experienţă, care ştiu să gestioneze un meci întreg. Pot spune că multe dintre fete evoluează în campionat chiar şi 30-40 de minute pe meci.

A contat foarte mult pentru fetele aportul publicului. Mă bucur că vine atât de multă lume să ne sisţină, să ne vadă şi sper să îi avem pe toţi în tribune alături de noi şi vineri. Nu ne-am gândit în niciun moment la Germania, adversara noastră din sferturi. Ne-am focusat pe Grecia, dar la ora meciului vom fi pregătite să le contracarăm. Într-adevăr, Germania are jucătoare mari, puternice, dar când eşti şi mare şi puternic, clar eşti şi mai lent“, a declarat Larisa Toma, antrenorul secund al României U20.

Paloma Cucu: „Ni s-a îndeplinit acest vis“

„Sunt foarte bucuroasă de această reuşită. Pot spune că, în sufletul nostru, ştiam că vom câştiga şi mă bucur că ni s-a îndeplinit acest vis. Au fost şi părţi bune, dar şi rele în jocul cu Grecia. Mă bucur că am dat tot ce am putut pe teren şi că am avut fani mulţi alături de noi. Nu doar eu m-am descurcat bine. Fiecare jucătoare şi-a făcut treaba în acest duel şi, fără aportul tuturor, nu am fi reuşit accederea în sferturi. Urmează Germania, un adversar complicat. Sper să nu avem emoţii, să ne concentrăm, să avem încredere în noi aşa cum am avut în meciul cu Grecia“, a punctat şi Paloma Cucu.

Citeşte şi: Baschet / Suntem în sferturile EURO! România a câştigat cu „sufletul“ duelul cu Grecia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi vânt...

Meteorologii au emis, marţi, mai multe avertizări Cod portocaliu...

ȘTIRI GdS