4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschet / Nimic nou, eșec pe final! SCMU Craiova a pierdut la limită și cu Sibiu

Baschet / Nimic nou, eșec pe final! SCMU Craiova a pierdut la limită și cu Sibiu

Baschetbaliștii de la SCMU Craiova continuă să-și dezamăgească fanii prin rezultatele modeste și prin inconstanța de la nivelul parchetului. Formația din Bănie a pierdut și duelul cu CSU Sibiu, din propriul fief, scor 76-79, asta după ce s-au aflat la conducere pe tabelă o bună parte din meci. Finalul a fost din nou „fatal“, iar vizitatorii au scăpat în învingători. Partida a contat pentru etapa a 13-a din LNBM.

Oltenii au început bine meciul și au condus până în ultimul sfert, când sibienii au preluat inițiativa și au câștigat după un final echilibrat. Meciul a debutat cum nu se putea mai bine pentru Craiova, care avea 10 puncte în față după primul sfert, 25-15. A urmat un act secund mai echilibrat, iar apoi un sfert trei mai la îndemâna oaspeților. Înainte de ultimele 10 minute, trupa lui Stepanovski mai avea doar trei puncte avans, scor 60-57. Așa cum ne-au obișnuit, baschetbaliștii Craiovei au prestat un baschet modest în ultimul sfert, iar Sibiul a profitat din plin. Vizitatorii din Sala Sporturilor au punctat cât aveau nevoie, au stat bine în defensivă, iar la final și-au adjudecat cele două puncte.

Vitaly Zotov a terminat meciul cu 33 de puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive), iar Pavlo Krutous a adăugat 15 puncte, 3 pase decisive, și 2 recuperări.

Odată cu acest eșec, SCMU Craiova a ajuns la patru victorii și șase înfrângeri. De partea cealaltă, Sibiul ajunge la un bilanț de 6-5.

Pentru gruparea din Bănie urmează restanța cu CSM Constanța, din deplasare, într-o confruntare programată miercuri, 20 decembrie, de la ora 18:00.

Citeşte şi: Volei (m) / Meci la îndemână, puncte importante! SCMU Craiova a trecut de Dej

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS