5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschet / Doliu în NBA! Antrenorul secund al lui Golden State Warriors a murit

Baschet / Doliu în NBA! Antrenorul secund al lui Golden State Warriors a murit

Dejan Milojevic (46 ani), fostul baschetbalist profesionist sârb şi actualul antrenor secund al echipei Golden State Warriors, s-a stins din viață în mod tragic. Partida dintre Golden State Warriors și Utah Jazz din NBA a fost, astfel, amânată oficial.

Milojevic s-a stins din viață miercuri, după cum au anunțat diferite publicații din Serbia, confirmate de eurohoops.net. 

Antrenor secund la Warriors de trei sezoane, Milojevic fusese internat la spitalul din Salt Lake City, după ce i se făcuse rău în timpul unei cine private alături de echipă.

Ulterior, clubul a anunțat pe rețelele de socializare decesul său.

„Suntem absolut devastați de moartea subită a lui Dejan Milojevic. Este o lovitură șocantă și tragică pentru toți cei care susțin Warriors și un moment extrem de dificil pentru familia sa, prieteni și toți cei care au avut bucuria de a lucra cu el. Suntem alături de soția sa, Natasa, și copiii lor, Nikola și Masa”, a transmis clubul.

Milojevic a jucat ca pivot. În cariera sa de jucător a trecut pe la echipe precum Partizan Belgrad, Galatasaray, Valencia și Buducnost. Alături de Partizan a câștigat titlul în 2004, 2005 și 2006, când a fost și MVP. La nivel internațional, a câștigat medalia de aur în 2001 la EuroBasket cu Serbia și Muntenegru. Dejan Milojevic era asistent secund la Golden State Warriors din 2021.

Citeşte şi: Monica Niculescu, învinsă fără drept de apel în turul 1 la AO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS