Baschetbaliştii de la SCMU Craiova încep în acest weekend activitatea din partea a doua a campionatului Ligii Naţionale. Oltenii se vor deplasa la Bucureşti, pentru meciul cu Rapid, primul din cadrul returului. Partida este programată sâmbătă, de la ora 18.00 şi va conta pentru etapa a 16-a.
SCMU Craiova a avut parte de suişuri şi de coborâşuri în prima jumătate a campionatului, de aici şi rezultatele fluctuante obţinute. Şapte victorii şi opt eşecuri a înregistrat gruparea din Bănie în primele 15 runde, iar acum are în plan să pornească cu dreptul în retur. Însă, pentru a reuşi acest lucru, este nevoie de o evoluţie solidă pe terenul Rapidului, una dintre formaţiile cu pretenţii din campionat.
Cele două echipe s-au întâlnit chiar în prima etapă a sezonului, în Sala Polivalentă din Craiova. La acel timp, câştig de cauză au avut bucureştenii (72-67). Acum, la aproape patru luni distanţă, cu un alt tehnician pe banca tehnică, SCMU încearcă să recupereze punctele pierdute şi să-şi ia revanşa faţă de rivală chiar pe teren străin.
Înaintea duelului direct de sâmbătă, ambele formaţii se află pe locuri de play-off. Gruparea din capitală stă, însă, ceva mai bine în clasament, pe locul al treilea, cu 25 de puncte. De partea cealaltă, SCMU Craiova se află pe poziţia a opta, ultima eligibilă pentru play-off, cu 22 de puncte.
Citeşte şi: Româncele se dueleaza între ele! Irina Begu – Gabi Ruse, în primul tur de la AO